Un incendiu puternic a izbucnit în județul Maramureș. În doar câteva zeci de minute, flăcările au ajuns în zona locuințelor din apropiere. Din acest motiv, mai mulți localnici au fost evacuați.
La această oră, zeci de echipaje de pompieri intervin la fața locului.
Incendiu puternic în județul Maramureș. Peste 150 de pompieri, mobilizați
Focul s-a extins pe o suprafață uriașă, în apropiere de trei localități. La fața locului intervin peste 150 de pompieri cu mai multe autospeciale de stingere. Incendiul s-a extins la șapte case din zonă, iar autoritățile au decis să evacueze mai multe persoane.
De asemenea, în apropiere de zona cuprinsă de flăcări se află și o benzinărie. Conform șefului DSU, acțiunea pompierilor ar putea dura ore întregi.
„Este unul dintre incendiille grave din cursul acestui an. Poate este nevoie să intervenim și mâine și poimâine. Pentru asta au fost mobilitate utilaje de la primării, care să poată face șanțuri în zonă”, a adăugat Raed Arafat.
Intervin și pompierii din județele limitrofe
Din cauza riscurilor majore, reprezentanții DSU au cerut mobilizarea pompierilor din județele limitrofe. O parte dintre salvatori au fost chemați din afara programului pentru a ajuta la lichidarea incendiului.
În total, 50 de echipaje de pompierii se luptă cu flăcările în regiunea afectată. În plus, șeful DSU a trimis inclusiv elicopterul Black Hawk la fața locului. Raed Arafat nu a exclus ca mai multe persoane să fie evacuate în următoarele ore.
„Este o benzinărie în zonă, dar flăcările erau departe de aceasta. Pompierii aveau sarcina să protejeze zona și să evite răspândirea incendiului. Dacă va fi nevoie să mai evacuăm oameni, bineînțeles că o vom face”, a spus Raed Arafat.
Incendiu în Maramureș. Traficul în zonă este afectat
Pompierii din zonă au primit sprijinul MApN. Din cauza mobilizării masive din teren, circulația pe DN 1C a fost oprită.
„În aceste momente, pompierii salvatori maramureşeni intervin pentru limitarea si localizarea unui incendiu de vegetaţie uscată şi litieră de pădure produs între localităţile Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure. Conform informaţiilor de la faţa locului, arderea se manifestă violent, cu flacără deschisă şi degajare de fum şi s-a extins la 7 locuinţe fără a fi înregistrate victime”, au anunțat pompierii din Maramureș.
De asemenea, un alt incendiu a izbucnit la groapa de gunoi Vidra.