INCENDIU de PROPORȚII! Aproximativ 20 de persoane, EVACUATE. Pompierii se luptă cu FLĂCĂRILE

Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate după ce un apartament dintr-un bloc a fost cuprins de flăcări.

Persoanele au fost evacuate, sâmbătă seară, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un apartament de la etajul al patrulea al unui bloc din Mediaş.

Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, un incendiu s-a produs, sâmbătă seară, într-un apartament situat într-un bloc de pe strada Calafat din municipiul Mediaş, anunță News.ro.

Flăcările se manifestă într-una dintre încăperi, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingere.

Din cauza fumului, au fost evacuaţi locatarii de la etajele trei şi patru, în total, 17 persoane.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pompierii nu au stabiilit cauza producerii incendiului.