INCENDIU la MALL. Autoritățile au EVACUAT SUTE de persoane, după ce un tablou electric a luat FOC - VIDEO

Peste 300 de persoane au fost evacuate duminică după-amiaza dintr-un mall din municipiul Râmnicu Vâlcea, după ce a izbucnit un incendiu la un tablou electric al clădirii, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Pompierii vâlceni au intervenit pentru stingerea incendiului, care a fost lichidat în câteva minute, iar activitatea din spaţiul comercial în cauză a fost reluată, conform agerpres.ro.

„Persoanele aflate în spaţiile din preajma tabloului electric care a luat foc - peste 300 - au fost evacuate de către personalul de pe locul de muncă. Acum incendiul este lichidat, se reia activitatea”, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Tabloul electric care a luat foc era situat în exteriorul clădirii.

Imaginile de la locul incendiului au fost publicate de presa locală pe rețeaua YouTube. În videoclipul atașat mai jos se poate vedea fumul gri care iese din zona tabloului electric în cauză.

Imagini de la locul incendiului. Sursa VIDEO: ISU Vâlcea/ Youtube/ Eveniment Vâlcean

Shopping City Mall din Râmnicu Vâlcea este o clădire nouă, care și-a deschis porțile la 7 decembrie 2017. Centrul comercial se află în apropiere de râul Olt, pe strada Ferdinand, nr. 38A, conform voceavalcii.ro.