Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă în două camere ale secţiei exterioare Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă, unde se aflau cinci deţinuţi care au fost evacuaţi, fără ca vreo persoană să fie rănită, anunţă Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, inspector Gabi Botezan, incendiul a izbucnit în jurul orei 8:00, în secţia exterioară Valu lui Traian a penitenciarului, în două camere. La acea oră, în camerele de detenţie respective se aflau cinci persoane private de libertate, alţi 21 de deţinuţi fiind plecaţi la diverse activităţi.
Reprezentanţii penitenciarului au anunţat serviciul de urgenţă 112, pompierii sosind imediat la faţa locului şi reuşind să stingă focul.
În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, deţinuţii care se aflau în cameră fiind evacuaţi de urgenţă cu tot cu bagaje.