Incendiu la blocul NATO din Murfatlar

Incendiu la blocul NATO din Murfatlar

Zeci de persoane din Murfatlar, locatari ai blocului numit NATO, s-au autoevacuat după ce acoperișul imobilului a luat foc. Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 5:00 când pompierii ISU Dobrogea au fost alertați că arde o baracă pe strada Lalelelor din Murfatlar. Până la ajungerea militarilor flăcările, s-au extins și la acoperișul blocului de locuințe sociale NATO. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, au intervenit 13 pompieri cu două autospeciale de stingere și o autoscară mecanică.

În momentul de față, incendiul este localizat și lucrează pentru lichidare. La ajungerea echipajelor cel puțin 25 de persoane se autoevacuaseră.  Un bărbat cu posibile arsuri de căi respiratorii  a fost preluat de ambulanță SAJ și transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Pompierii vor evalua pagubele urmând să afle și cauza declanșării incendiului.