INCENDIU de proporţii. O FEMEIE şi doi COPII au ARS de vii

INCENDIU de proporţii. O FEMEIE şi doi COPII au ARS de vii

O femeie de 20 de ani şi două fete, una de 3 ani şi cealaltă cu vârsta între 5 şi 7 ani, au decedat joi seara într-un incendiu care a izbucnit într-un imobil din oraşul francez Bobigny (prefectura departamentului Seine-Saint-Denis), au anunţat pompieri, relatează AFP.

Cele trei victime au fost găsite "lângă sau în ascensorul" unui bloc de apartamente, a precizat un purtător de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Paris (BSPP). Ele au murit intoxicate cu fum în urma incendiului care s-a declanşat în jurul orei locale 21.20.

Trei persoane ''au fost salvate, dar sunt în stare gravă. Pronosticul lor vital este rezervat", a precizat sursa citată. Alte două persoane sunt într-o stare mai puţin gravă.

Incendiul, care a fost stins la puţin timp după ora 23.00, s-a declanşat într-un apartament de la primul etaj al imobilului şi ''s-a răspândit pe orizontală".

Dezastrul, a cărui cauză nu a fost încă determinată, a necesitat intervenţia a aproximativ 100 de pompieri, transmite Agerpres.