Incendiu la o clădire din nordul Bucureștiului. Martorii spun că au auzit explozii

Incendiu Sursa foto: Facebook

Incendiu în zona de nord a municipiului București, unde arde o clădire dezafectată. Mai multe echipaje de pompieri, dar și de ambulanță au fost trimise în zonă.

 

Focul s-a întins, conform ultimelor informații, pe o suprafață de 650 de metri pătrați, Martorii susțin că s-au auzit explozii, în clădirea respectivă. Pompierii din mai multe stații din București au pornit spre zona respectivă.

Incendiu puternic în București

Flăcările au izbucnit, în această seară, în zona Bucureștii Noi, în zona de nord a Capitalei. Se pare că a luat foc o hală industrială dezafectată. ISU București a trimis mai multe echipaje de pompieri.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la o hală dezafectată pe strada Spicului, din sectorul 1 al municipiului București. La sosirea primelor echipaje de intervenție ardea la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 650 m²”,  se arată într-o comunicare a ISUBIF.

Potrivit sursei citate, inițial au fost trimise în zonă trei autospeciale cu apă ambulanțe. Ulterior, având în vedere amploarea flăcărilor, au fost trimise încă șapte mașini de pompieri. Însă nici acestea nu au fost suficiente, motiv pentru care au mai fost aduse cinci autospeciale.

„Pompierii intervin în total cu 15 autospeciale de stingere, fiind nevoie de o cantitate considerabilă de apă pentru a controla incendiul extins pe o suprafață mare. „Datorită necesității unui volum considerabil de apă s-a suplimentat dispozitivul cu încă cinci autospeciale de stingere. În total au fost alertate 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă”, anunță ISUBIF.

Sursa foto: Facebook

Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

Autoritățile au emis un mesaj R0-alert pentru locuitorii din zonă, legat de incendiu. Localnicii au fost rugați să nu blocheze căile de acces, să lase pompierii să intervină și să respecte recomandările autorităților.

„Incendiu major, cu degajări mari de fum, produs pe strada Spicului. Ocoliți/ evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități”, se arată în mesajul Ro-Alert.
Poliția rutieră a oprit traficul pe Calea Griviței, între zona Piața Chibrit și Podul Constanța. Șoferilor li s-a spus să caute rute alternative deoarece ar fi pericol de explozie. Ulterior s-a revenit, iar pompierii au transmis că este risc de intoxicare cu substanțe toxice.

Vântul duce fumul în tot orașul

Vântul bate puternic în Bucureşti, iar fumul de la incendiu este purtat până departe în multe zone ale Capitalei. De altfel, coloanele groase de fum negru se văd din mai multe zone ale orașului. Oamenii sunt sfătuiţi să îşi ţină ferestrele închise pentru a evita intoxicația.

Este cel de-al doilea incendiu care a avut loc în București în cursul zilei de luni, 29 aprilie. Focul, puternic, a izbucnit la izolaţia unei clădiri aflate în construcţie, în Sectorul 1 din Bucureşti. La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de pompieri.

Din clădirea incendiată au ieşit singuri 103 muncitori. Iar din blocul învecinat au fost evacuate din blocul învecinat.