INCENDIU în CAPITALĂ. Un cartier de case a fost cuprins de FLĂCĂRI

Incendiu într-un cartier de case din Capitală. O locuinţă dintr-un cartier de case din sectorul doi a fost cuprinsă miercuri seară de flăcări puternice.

Speriaţi că incendiul se va extinde, toţi vecinii şi-au părăsit casele, iar unii şi-au scos şi buteliile în stradă. Din fericire, pompierii au ajuns foarte repede şi au reuşit să potolească focul, dar au folosit opt cisterne, pentru că în zona nu sunt hidranţi.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 22:00, la o casă de pe malul lacului Fundeni. Flăcările s-au extins şi la anexe, dar pompierii au ajuns foarte repede şi au reuşit să le pună sub control.

„Vecinii au intrat peste noi, am luat copii i-am dat şi noi la vecini şi după aceea cu găleţile cu apă... Ne-a fost frică mai mult pentru copii”, spune o femeie.

Un bărbat, de exemplu, a scos butelia din casă de teamă că focul va ajunge şi la el.

Maior Chiojdoiu Florin, ISU Bucureşti: „Am intervenit cu opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, o descarcerare şi ambulanţe de prim ajutor. Am reuşit localizarea şi stingerea acestuia în timp foarte scut”.