Incendiu în apropiere de Ferma Dacilor. Pompierii intervin și sting miriștile. Incendiul se manifestă pe o suprafață de câteva sute de metri. Nu se știe dacă terenul aparține Fermei Dacilor.
Incendiu în apropiere de Ferma Dacilor. Incendiul se manifestă pe câmp, în apropiere de Ferma Dacilor, totul la câteva zile după incendiul devastator de la Ferma Dacilor. Pompierii au intervenit în zonă și sting miriștile. O coloană de fum poate fi văzută deasupra pensiunii care a fost mistuită de flăcări în urmă cu câteva zile.
Incendiu în apropiere de Ferma Dacilor
Focul se manifestă pe o suprafață de câteva sute de metri. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri. Nu se știe la acest moment dacă terenul aparține de Ferma Dacilor. La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție.
Pompierii și echipajul SMURD au sosit la Ferma Dacilor doar pentru a asigura zona, pentru că bate vântul și să nu se distrugă probe din anchetă. Incendiul de vegetație din apropiere s-a extins pe 8 hectare. Acest a fost localizat și urmează ca pompierii să îl stingă în totalitate.
Amintim faptul că astăzi patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, își conduce, pe ultimul drum, fiul de 11 ani pe care l-a pierdut în incendiul de la pensiune, produs în urmă cu câteva zile.
Incendiu în apropiere de Ferma Dacilor. Sursa foto: A3.
Doar ce s-a stins incendiul devastator de la Ferma Dacilor
Amintim faptul că în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor au fost găsite șapte trupuri carbonizate. Victimele au fost identificate pe baza probelor ADN. Se aşteaptă ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite joi seară aparţin ultimei victime date dispărute.
Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi prietenul acesteia.
În cauză sunt efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.