Încă un tren a sărit de pe şine

Încă un tren a sărit de pe şine

Ploaia abundentă şi alunecările de teren au produs ieri-dimineaţă deraierea a două vagoane ale acceleratului care circula pe ruta Bucureşti-Sighetul Marmaţiei, între localităţile Salva şi Coşbuc, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Niciunul dintre cei 150 de pasageri care se aflau în tren nu a fost rănit. Potrivit reprezentanţ ilor Căilor Ferate, tronsonul nu este inclus pe lista celor 1.054 de puncte periculoase, cu toate că a fost puternic afectat de inundaţiile din 2005-2006. Pentru repunerea în circulaţie în condiţii de siguranţă a acestui tronson sunt necesare lucrări de refacere a infrastructurii, care vor începe abia în acest an, după ce au sosit banii de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Toţi călătorii aflaţi în tren în momentul producerii accidentului de ieri au fost preluaţi de autocare până la cea mai apropiată staţie CFR, de unde şi-au putut relua călătoria. Traficul a revenit la normal pe linia de cale ferată afectată în jurul prânzului. Acesta este cel de-al doilea accident pe calea ferată din această lună, după ce în urmă cu circa două săptămâni acceleratul de Iaşi care a deraiat în apropiere de Valea Călugărească a provocat decesul unei tinere de 17 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News