Cei 6.600 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara şi-au primit avansul pe luna iunie diminuat cu 25 de procente. Conducerea CEH spune că, deocamdată, nu ştie când anume vor fi achitate diferenţele salariale.
Cauzele sunt puse pe seama dezastrului economic cu care se confruntă complexul, situaţie recunoscută de managerul acestuia, Constantin Jujan: „Energia se vinde la preţul care se vinde (CEH pierde, în medie anuală, 230 de lei pentru fiecare MWh produs – n.red.) şi suntem sufocaţi de datorii. S-a plătit pentru Transelectrica o datorie de 5 milioane de lei, deşi aveam convenit un grafic de eşalonare a plăţilor, au intervenit mai multe executări de conturi dar şi mai multe termene de plată a restanţelor către furnizori care au solicitat, la un moment dat, intrarea CEH în insolvenţă. În plus, am fost nevoiţi să cumpărăm şi materiale pentru siguranţa minerilor, fiind vorba de materiale strict necesare în acest scop. Nu ştiu când anume va fi plătită diferenţa salarială. Nu vreau nici să mă pronunţ dacă vor fi sau nu probleme pe 15 iulie, când avem de achitat restul plăţilor salariale pentru luna iunie”.
Banii care ajută şi nu prea
Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de stat pentru CEH în valoare de 167 de milioane de lei, în două tranşe. O primă tranşă, de 98 de milioane ar urma să fie virată în săptămânile următoare, însă procedurile birocratice sunt destul de anevoioase: „Ordonanţa de urgenţă privind acei bani a fost publicată abia luni în Monitorul Oficial. E un calendar al formalităţilor care trebuie îndeplinit, o analiză care trebuie făcută de Eximbank şi aşa mai departe”, adaugă Constantin Jujan. Cu banii din ajutorul de stat, CEH va trebui să plătească furnizorii termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi să cumpere certificatele pentru emisiile de CO2 produse anul trecut. Deşi este pentru prima dată când, de la înfiinţarea CEH, în 2012, salariile nu sunt plătite în întregime, reprezentanţii conducerii spun că acest lucru era previzibil, mai ales începând de luna trecută, când au fost probleme cu acordarea tichetelor-cadou.