Încă un produs românesc recunoscut la nivel european

Încă un produs românesc recunoscut la nivel european

Vești bune pentru producătorii autohtoni de brânzeturi.

Telemeaua de Sibiu este în mod oficial un produs cu indicaţie geografică protejată, ceea ce înseamnă că va putea fi comercializat și la nivelul spațiului comunitar!

Pentru cumpărători, reprezintă o garanție că brânza vândută sub această denumire este un produs original. Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii, a dat asigurări la Radio România Actualități că piața Uniunii Europene este suficient de mare și pentru telemeaua de Sibiu.

„Grupul aplicant, format din zece producători, a primit certificatul de conformitate și poate produce și comercializa acest produs cu denumirea Telemea de Sibiu. Sunt din Jina, Răşinari, Vurpăr, Sadu și s-au constituit în Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu”, afirmă Ionuț Diaconeasa, care mai precizează și că „orice producător din județul Sibiu poate intra în această asociație”.

La momentul actual, cei 10 producători au capacitatea de a livra aproximativ 25 de tone de telemea de Sibiu, dar planurile lor prevăd o mărire treptată a volumului de brânză vândută.

Și pentru consumatori este un avantaj major, întrucât piețele nu vor mai fi asaltate cu tot felul de produse de origine dubioasă vândute sub denumirea Telemea de Sibiu.

Recent, și cârnaţii de Pleşcoi au primit certificare de produs cu indicaţie geografică protejată. România mai are pe această listă magiunul de prune de Topoloveni, salamul de Sibiu, novacul afumat din Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată şi telemeaua de Ibăneşti, iar alte 20 de produse aşteaptă să fie certificate.

Ne puteți urmări și pe Google News