Încă un MIT spulberat: Femeia modernă NU este interesată de bani și sex. Vezi PRIORITĂȚILE
- Agrama Andreev
- 15 noiembrie 2014, 22:14
Femeile modere consideră că somnul şi tehnologia sunt mai importante decât sexul, aceasta este concluzia unui studiu comandat de Fleishman Hillard şi Hearst Magazine.
Pentru realizarea acestui studiu au fost chestionate peste 4.300 de femei din Marea Britanie, Brazilia, China şi Statele Unite, în legătură cu o serie de subiecte, printre care şi sexul, somnul, banii, tehnologia şi grijile familiale, informează Daily Mail, citat de Mediafax.
Somn vs. sex
Studiul a arătat că 68% dintre femeile britanice preferă un somn bun noaptea în locul unei partide de sex, în timp ce procentul în SUA este de 60%, iar în China de 70%. În schimb, dintre femeile din Brazilia doar 38% preferă să doarmă în loc să facă dragoste.
De asemenea, atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite ale Americii, tehnologia este mai importantă decât sexul. Având ocazia să aleagă între trei luni fără sex sau fără tehnologie, majoritatea femeilor a preferat trei luni fără sex.
Bani vs. sex
Sexul nu a câştigat nici lupta cu banii. Întrebate dacă ar prefera să aibă bani, sex sau putere, 80% dintre participante au ales banii, întrucât cu ajutorul acestora viitorul familiei este sigur, ceea ce pentru femei este o prioritate şi este mult mai important decât propriile lor nevoi.
Potrivit rezultatelor studiului, banii nu înseamnă neapărat bogăţie, ci stabilitate financiară. Atunci când li s-a cerut să definească succesul, cel mai frecvent, femeile au amintit de siguranţa financiară, familie şi fericire, fără ca avuţia şi luxul să fie prioritare.
Despre "bătrâneţe"
De asemenea, studiul a arătat şi care este percepţia despre "bătrâneţe" în diferite ţări. În medie, femeile din SUA, Marea Britanie şi Brazilia consideră că "bătrâneţea" începe la vârsta de 70 de ani.
În timp ce persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani consideră că bătrâneţea începe la 60 de ani, cele cu vârsta între 50 şi 69 de ani sunt de părere că începe la 80 de ani. În schimb, în China percepţia este diferită - 50 de ani, în cazul femeilor, şi 60 de ani, în cazul bărbaţilor.