ÎNCĂ UN CAZ: O fetiţă de 11 ani îşi acuză tatăl că a violat-o
- Adam Popescu
- 4 iulie 2008, 03:00
O fetiţă de 11 ani din comuna Tarcău, judeţul Neamţ, a ajuns la un centru privat de ocrotire a minorilor din Piatra-Neamţ după ce ar fi fost violată de tatăl ei, Emilian, de 36 de ani.
Abuzurile sexuale au avut loc înainte de Paşte, dar totul s-a aflat abia acum. Mama fetiţei e divorţată şi a plecat în Italia, lăsându-şi copilul în grija bărbatului.
Tatăl fetiţei nu are o slujbă stabilă şi, de la o vreme, spun vecinii, a început să bea. „Mama minorei s-a întors din Italia după ce a aflat de cele petrecute. A stat vreo trei săptămâni, după care a plecat iarăşi. Tatal lucrează pe ici pe colo şi mai câştigă un ban. N-are o situaţie materială bună şi mai calcă strâmb din cauza alcoolului. A avut probleme cu poliţia, fiind sancţionat pentru scandaluri“, a spus Gheorghe Juncu, secretarul Primăriei Tarcău.
O chema „la ordin“ cu un clopoţel
Despre viol s-a aflat la mult timp după ce se produsese. Poliţiştii comunitari din Tarcău au auzit de la localnici tot felul de poveşti incredibile, aşa că au stat de vorbă cu fetiţa. Apoi, au sezizat organele de urmărire penală.
„Acum, a intrat într-un program de consiliere şi beneficiază de suportul psihic necesar pentru a depăşi şi a uita cele petrecute“, ne-a declarat Eugen Simion, şef Serviciu Copil abuzat, neglijat şi cu probleme psiho-sociale din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Neamţ.
Fetiţa le-a povestit poliţiştilor că a fost violată de cel puţin două ori şi că, de fiecare dată, tatăl ei era beat. Ea a mai spus că tatăl o bătea zilnic, fără motiv. Bărbatul chema fetiţa cu un clopoţel „la ordin“: să facă mâncare, să pregătească o cafea, să spele vase sau rufe, să meargă la magazin ca să cumpere băutură.
Abuz de natură sexuală
Ancheta se desfăşoară greoi pentru că examenul medico-legal nu a putut certifica deflorarea, ci doar unele leziuni care atestă un abuz sexual. „Expertiza medicolegală dispusă a concluzionat că fetiţa este virgină, având ceea ce, în termeni medicali, se numeşte himen elastic. Dar un abuz de natură sexuală s-a conturat“, a declarat Eugen Simion, de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Neamţ.
„I-am dat bani şi am trimis-o la spital“
Tatăl este cercetat penal în stare de libertate, acuzaţiile aduse fiind incest şi act sexual cu un minor.
El a declarat pentru Mediafax că e nevinovat. „Eram la Bucureşti, lucram pe un şantier, şi am primit un telefon că fata a fost violată şi că făptaşul sunt eu. A doua zi am fost acasă să văd ce s-a întâmplat. Am întrebat fata, dar n-a vrut să-mi spună nimic“, a spus bărbatul. El a recunoscut că, la un moment dat, fiica lui s-a plâns că are scurgeri puternice şi că o doare burta după ce ar fi lovit-o un copil. „I-am dat bani şi am trimis-o la spital, la Bicaz. M-am dus după două zile să văd ce are şi mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă. A spus că am violat-o de Crăciun. Poliţia m-a întrebat dacă am violat-o şi eu am spus că nu“, a mai spus bărbatul.
El susţine că o chema la diverse activităţi, din camera lui, când era bolnav, având mai multe coaste rupte. Şi bunica fetei, Eugenia L., susţine că fata minte când spune că a fost abuzată. „Seamănă cu maică-sa şi, credeţi-mă, avea de unde să înveţe să mintă“, a spus femeia. „Noi o mai băteam pe fată că nu învăţa la şcoală“, a mai spus femeia. "Expertiza medico-legală dispusă a concluzionat că fetiţa este virgină, având ceea ce, în termeni medicali, se numeşte himen elastic. Dar un abuz de natură sexuală s-a conturat.", Eugen Simion, Direcţia pentru Protecţia Copilului Neamţ
CITIŢI ŞI:
Fetiţa-mamă, plimbată prin spitalele londoneze
FETIŢA-MAMĂ va fi operată gratuit în Marea Britanie
Cazul fetiţei-mamă schimbă legile în România
EDITORIALUL EVZ: Lecţia de pe uliţele statului
------------------------------------------------------------------- SE ÎNTÂMPLĂ DIN NOU: Mama în Italia, fetiţa, violată de concubinul mătuşii