Cea de-a patra ediţie a concursului Hijos de Babel a înregistrat şi o premieră. Juriul i-a acordat, tot lui Costel, cea mai mare notă de până acum, 9. Nota, de altfel, a fost cea care l-a propulsat pe Costel din nou în fruntea clasamentului.

Costel Busuioc este un zidar roman cu opt clase, emigrat în urmă cu doi ani în Spania. A fost auzit cântând lângă betonieră şi comparat cu regretatul tenor italian. Apoi a ajuns la televiziunea publică spaniolă unde participă la un concurs special. Acolo el este deja o celebritate.

La sfatul unor colegi de şantier care l-au auzit cântând, timişeanul, în vârstă de 33 de ani, s-a înscris la un concurs de promovare a noilor talente muzicale.
 

Vocea sa extraordinară i-a adus imediat laudele si voturile publicului iberic. Costel a fost susţinut de români dar şi spanioli pe parcursul mai multor ediţii ale emisiunii "Hijos de Babel" (n.r – Fiii lui Babel).
 

Costel a cantat în primele două emisiuni ale concursului "Nessun dorma" şi "Caruso", melodii consacrate ale tenorului Luciano Pavarotti, şi a obţinut cele mai multe puncte din partea publicului şi a juriului.
 

Un har de la Dumnezeu
 

Lui Costel Busuioc i s-a schimbat dintr-odata viaţa. Este un bărbat simplu, n-are studii muzicale, dar are har şi poate deveni un mare star. Până să ajungă vedetă în Spania, Costel nu era cunoscul ca "Pavarotti" decât acasă, în Ghilad. În comuna sa natală, lui Costel i se spunea deja Pavarotti. Cânta frumos duminica, la slujbă.

Recent, lui Costel Busuioc i s-a oferit şansa să ia lecţii de canto la prestigioasa Operă din Viena, dar a refuzat deoarece nu avea bani. Printre străinii de pe şantierul unde lucra, cineva l-a auzit cântând lângă betonieră şi i-a sugerat să se înscrie la concursul "Hijos de Babel".
 

Costel a trecut de preselecţie şi de alţi 4.000 de concurenţi. Aşa a prins un loc în finala de zece.

Citiţi şi "„Pavarotti din Banat“ s-a lansat cântând lângă o betonieră!"

(09:37)