Creșterea numărului de cazuri de infectări cu coronavirus a determinat autoritățile din Olanda să introduce noi restricții pentru populație.
Olanda va introduce noi restricţii sanitare în această săptămână pentru a reduce incidenţa răspândirii cazurilor de COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul olandez al Sănătății, Hugo de Jonge, după cum relatează Reuters.
„Suntem nevoiţi să luăm noi măsuri. Numărul pacienţilor COVID-19 din spitale creşte rapid”, a declarat ministrul Hugo de Jonge. Oficialul guvernamental nu a dat presei și alte detalii despre măsurile de restricție ce urmează a fi adoptate la niveul guvernului.
În lipsa unor comunicări oficiale, postul de televiziune NOS a informat că, cel mai probabil, guvernul va impune obligativitatea măştii sanitare în numeroase locuri publice. De asemenea, se va extinde și utilizarea certificatului COVID-19 ca dovadă a vaccinării sau a testării negative recente.
Majoritatea restricţiilor sanitare legate de coronavirus au fost ridicate, de autoritățile olandeze, încă din 25 septembrie, când a fost introdus certificatul verde anti-COVID.
Numărul cazurilor de COVID a crescut în ultima perioadă
Conform informațiilor oficiale, numărul noilor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, în Olanda, este în creştere. Tendința a fost observată încă de acum o lună, iar săptămâna trecută a atins cel mai înalt nivel începând din luna iulie. Luni se înregistra un număr de 7.700 de noi cazuri, stabilite în 24 de ore. Procentul este cu 45% mai multe decât lunea trecută.
În spitalele olandeze sunt internați 1.200 pacienţi COVID-19, iar cei mai mulți au ajuns aici în ultimele cinci luni. În aceste condiții, autoritățile au decis că este nevoie de noi restricții.
Majoritatea pacienților din spitale sunt nevaccinați
Majoritatea restricţiilor legate de coronavirus în Ţările de Jos au fost ridicate în 25 septembrie. În acel moment, certificatul COVID-19 a devenit o condiţie pentru a permite accesul la evenimente culturale, baruri, restaurante şi cluburi.
Săptămâna trecută, autorităţile din Olanda au menţionat că majoritatea pacienţilor de COVID care au fost internați în spitale nu sunt vaccinaţi.
Potrivit datelor guvernamentale, aproximativ 84% din populaţia adultă din Olanda a fost vaccinată cu schema completă contra coronavirusului.