Croația se poate alătura Spațiului Schengen - fără frontiere. Decizia aparține guvernelor Uniunii Europene care au dat undă verde după ce țara a convins Bruxelles-ul că este pregătită pentru a gestiona granițele.
Guvernele Uniunii Europene au convenit joi ca o ţară cu o populație de cinci ori mai mică decât a noastră să se alăture zonei Schengen - fără pașaport în UE - după ce Zagrebul a convins Bruxelles-ul că poate gestiona eficient secțiunea frontierelor externe ale blocului.
Pasul pentru Croația, care a devenit membră a UE în 2013 și vrea, de asemenea, să adere la zona euro cu monedă unică, are de ceva vreme o problemă sensibilă din cauza migrației.
Croaţia ne-a luat-o înainte şi este gata de a intra în Spaţiul Schengen
„Croația este pregătită”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferință de presă, după ce s-a ajuns la un acord între miniștrii de interne ai blocului. Comisia a recomandat includerea Croației în Schengen în octombrie 2019.
Unele grupuri neguvernamentale spun că Zagrebul a fost prea zelos în a arăta UE că poate opri migranții fără acte care trec în bloc pentru a adera la Schengen.
Este posibil ca de acum înainte Croația să beneficieze de un turism sporit atunci când controalele de frontieră vor fi eliminate.
Croaţia vrea să treacă la moneda euro
Nu se știe deocamdată data la care Croația va adera la zona Schengen, care este văzută ca una dintre cele mai mari realizări ale UE, un semnal al unei Europe din ce în ce mai integrate și mai unite. Deși circulația nestingherită a permis cetățenilor să trăiască și să lucreze peste granițele UE, pandemia de COVID-19 a restrâns multe libertăți în privința călătoriei.
Ţările care deocamdată nu fac parte din Schengen sunt Bulgaria, România, Cipru şi Irlanda.
Eliminarea frontierelor interne a avut drept consecinţă consolidarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen. Statele membre situate la frontierele acestuia sunt, aşadar, responsabile de organizarea unor controale riguroase la aceste frontiere şi de eliberarea, dacă este cazul, de vize de scurtă şedere.
Aderarea la Schengen implică, de asemenea, participarea la cooperare poliţienească în vederea combaterii crimei organizate sau a terorismului, în special prin partajarea datelor, cum ar fi în cadrul Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), scrie reuters.