Încă o LOVITURĂ grea pentru „independentiștii” din Catalonia
- Radu Pădure
- 9 noiembrie 2017, 21:37
Parchetul a cerut arestarea președintei Parlamentului Cataloniei, Carmel Forcadell, acuzată de „rebeliune”, după declarația de independență.
Alături de Forcadell, mai sunt vizate de o cerere asemănătoare a parchetului încă trei parlamentari, scrie Le Figaro.
Pentru alți doi parlamentar, parchetul s-a pronunțat în favoarea cercetării în stare de libertate.
Carme Forcadell și cei cinci parlamentari audiați joi formează „biroul președinților” parlamentului regional al Cataloniei, care a autorizat dezbaterea încheiată cu declarația de independență.
Forcadell este cea care a numărat unul câte unul buletinele de vot ale aleșilor care s-au pronuțat pentru secesiune pe 27 octombrie, cu 70 de voturi din 135.
Dacă cei șase vor fi încarcerați, ei vor avea parte de aceeași soartă ca și cei opt membri ai guvernului separatist destituit al lui Carles Puigdemont.
Acesta din urmă a fugit din Spania, alături de alți patru miniștri, cu toții fiind vizați de un mandat internațional de arestare.