Deputatul a anunțat că pleacă din partidul în care a intrat în 2016. Şi spune, cu regret, că partidul de astăzi este opusul celui din anul când a intrat el.
Pleşoianu: Impostorilor și sforarilor nu am ce să le transmit
...Tot în acea perioadă, am insistat pe toate căile posibile ca PSD să le dea ocazia să se exprime public celor care nu cred într-un stat condus de oameni din spatele cortinei. Mi-am conceput şi un mesaj care să mă definească în tot ceea ce fac: „Lasă-i să lupte alături de tine pe cei care te-au ales să lupţi pentru ei!”...
...În aprilie 2017, m-am dus chiar în bârlogul... mamutului radioactiv. În plină dezbatere a Comisiei de la Veneţia, găzduită la Cotroceni, am vorbit în faţa tuturor despre încălcarea grosolană a Constituţiei României de către Insul-în-geacă-roşie, despre cum înţelege el să nu fie mediator, ci dezbinator şi instigator!
O întrebare pentru Kovesi la care n-a primit răspuns: Ce aţi căutat acasă la Oprea în seara turului II al alegerilor prezidenţiale din 2009
...Câteva săptămâni mai târziu, i-am adresat aceeaşi întrebare şi la Bruxelles, privind-o în ochi fără să clipesc şi întâlnindu-i toată URA de care e capabilă. Şi e capabilă de INUMAN de multă...
...Pentru înlăturarea lui Grindeanu am votat fără ezitare. DAR pentru numirea sa la ANCOM n-am mai votat câteva luni mai târziu, declarând că nu sunt BIPOLAR!
Pentru înscăunarea lui Tudose n-am votat şi mă felicit în fiecare zi pentru asta!
...Am considerat important să lucrez la Legea ONG-urilor, deşi, aşa cum mă aşteptam, o puternică opoziţie a venit chiar dinspre propriul Guvern. Au urmat multe alte proiecte, precum cel privind limitarea mandatelor şefilor din servicii sau cel privind excluderea din magistratură a celor care au lucrat în echipe mixte, în baza protocoalelor secrete cu SRI.
...Bugetul pe 2018, de pildă, nu l-am votat, pentru că nu mi se pare normal să aloci bani în plus către instituţiile de forţă înainte de a le fi reformat cu adevărat.
...Acelor membri ai opoziţiei care confundă Parlamentul cu stadionul le-am ţinut piept cu propriile arme, pentru că n-am suportat să văd cum sunt efectiv HĂRŢUIŢI colegii mei în Parlamentul României de către o adunătură de roboţei cipaţi.
...Ambasadorilor şi ZEILOR de la Bruxelles le-am răspuns ferm şi argumentat de fiecare dată când au înţeles să ne bată cu linia peste degete, din reflexul de a ne considera copiii inadecvaţi ai Vestului.
...Am protestat cu portocale la Cotroceni, atunci când Insul Bizar a spus că nu știe și nu-l interesează nimic legat de abuzurile "unității de elită" DNA Ploiești.
Am candidat la funcția de președinte PSD și am vorbit în cadrul acelui congres așa cum o fac mereu: perfect LIBER!
Multe ar mai fi de spus despre CURAJ, despre asumarea unei lupte împotriva Sistemului. Cert este că lucrurile sunt simple: ori ai CURAJ, ori n-ai, ori te lupţi, ori nu te lupţi, ori îţi asumi nişte principii, ori nu. Aşa că, fără a mă cocoţa pe vreun piedestal (sunt un om normal, cu calităţi şi defecte), chiar am multe de spus despre „curaj" şi despre „principii asumate". Dacă aş fi gândit aşa cum din păcate mult prea mulţi gândesc în politica românească, nu m-aş fi expus şi mi-aş fi asigurat foarte uşor un locşor pufos şi relaxant...
Voi continua şi de acum înainte să vorbesc şi să acţionez doar sub impulsul lucrurilor în care cred, alături de ceilalţi oameni LIBERI! Fie să FIM!", a scris Liviu Pleșoianu pe contul personal de Facebook.