Încă nu sunteți convinși că suntem pe buza prăpastiei? Fenomenul din Africa sperie întreaga lume

gorila

LA STAMPA (Italia). Cimpanzeii care trăiesc în parcul național african Loango din Gabon atacă și ucid gorile. Potrivit unei echipe de cercetători de la Universitatea din Osnabrück și Institutul Max Planck, acesta ar fi primul caz înregistrat și ar fi rezultatul competiţiei pentru hrană, din ce în ce mai puţină din cauza schimbărilor climatice.

Înainte de aceste două ciocniri, cercetătorii au observat în nouă ocazii, în perioada cuprinsă între 2014 și 2018, cum cimpanzeii și gorilele interacționau pașnic și chiar se hrăneau cu aceiași pomi fructiferi.

Armonia s-a rupt brusc în 2019 când, în două ocazii, cimpanzeii au format coaliții și au atacat timp de peste două ore un grup de gorile, lăsând pe câmpul de luptă doi pui de gorilă nou-născuți. În al doilea episod, un pui de gorilă a fost ucis și consumat aproape în întregime de o femeie adultă de cimpanzeu.

"S-ar putea ca împărţirea resurselor alimentare de către cimpanzei, gorile și elefanții din pădurea din Parcul Național Loango să stimuleze competiţia și, uneori, chiar şi interacțiuni letale între cele două mari specii de maimuță - a declarat Tobias Deschner, primatolog la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă -. Creșterea concurenței alimentare poate fi cauzată și de fenomenul mai recent al schimbărilor climatice și de penuria fructelor, așa cum se observă şi în alte păduri tropicale din Gabon".

Prima întâlnire din Africa ce a ridicat semne de întrebare

Prima întâlnire letală, care a durat 52 de minute, a fost observată pe 6 februarie 2019 și a avut loc după o patrulare teritorială în timpul căreia masculii au făcut o incursiune profundă pe un teritoriu populat de cimpanzei, se arată în studiul publicat în Scientific Reports.

Un grup de 27 de cimpanzei s-a întâlnit cu un grup de cinci gorile argintii într-o dumbravă, iar primul grup a început să țipe la celelalte animale. Una dintre gorile a lovit o femeie tânără de cimpanzeu și la scurt timp după aceea specimenul a fost înconjurat de nouă masculi și o femelă care au început să-l lovească până când a luat-o la fugă.

La scurt timp după aceea, cercetătorii au observat o altă scenă extrem de crudă: "Littlegrey (așa este numit cimpanzeul mascul) a mirosit un pui de gorilă, l-a pus pe pământ în fața lui și l-a lovit de trei ori cu laba dreaptă. Nu l-a ucis, ci l-a lăsat să agonizeze". Peste 25 de minute, gemetele au încetat, iar puiul de gorilă murise.

Al doilea atac a durat 72 de minute

Al doilea atac letal, care a durat 72 de minute, a fost observat la 11 decembrie 2019 de echipele care monitorizau un grup de 27 de cimpanzei care călătoreau în regiune.

Atacul a început la 12:26 pm, când un cimpanzeu pe nume Freddy s-a oprit brusc și a scos un lătrat puternic de alarmă. Două minute mai târziu, cimpanzeii au văzut un copac în care se odihnea o femelă de gorilă.

Acesta din urmă a început să se bată pe piept și să țipe și, în mai puțin de un minut, un grup de alte gorile s-au repezit s-o ajute. Cu toate acestea, vederea a patru gorile și a doi bebeluși nu i-a descurajat pe cimpanzeii agresivi, care au început să se urce în copac pentru a ataca.

Toate gorilele au fugit, cu excepția unei femele și a puiului ei care au început să se miște prin copac în speranța de a se sustrage adversarilor lor.

La ora 12.50, femeia a fost văzută căţărându-se într-un copac din apropiere fără puii ei și, la scurt timp după aceea, un adolescent pe nume Caesar a fost văzut ținând în braţe corpul unei gorile nou-născute moarte, care avea o tăietură mare la stomac prin care se vedea o parte din intestin. O femelă de cimpanzeu a mâncat parțial câteva bucăți de carne.

"Suntem de-abia la începutul studiului şi încercăm să înțelegem efectele competiției asupra interacțiunilor dintre cele două mari specii de maimuțe din Loango - explică Simone Pika de la Universitatea Osnabrück. - Studiul nostru arată că mai sunt multe de explorat și de descoperit și că acest parc cu habitatul său unic este locul potrivit pentru a face acest lucru".