Meteorologii anunţă că, până miercuri, vremea se va încălzi treptat.
Astăzi, temperatura aerului va creşte uşor, adică va fi ceva mai cald faţă de săptămâna trecută, însă temperaturile nu vor ajunge la valorile termice specifice acestei perioade.
Maximele vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade Celsius, iar cele minime, între -12 şi -2 grade Celsius, uşor mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea nordică şi la munte, unde pe arii restrânse va ninge slab.
Mâine va continua să se încălzească, astfel că valorile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade Celsius, iar cele minime, între -10 şi 0 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice şi la munte, unde trecător va ninge slab. Abia miercuri, prognozează specialiştii, vom avea temperaturi normale pentru această perioadă: maxime cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius şi minime între -8 şi 2 grade Celsius.
În Capitală, vremea se va menţine rece astăzi, însă temperatura aerului va creşte uşor, astfel că se vor înregistra maxime de 1-2 grade Celsius şi minime între -4 şi -2 grade Celsius.
Până miercuri, temperatura aerului va urca până la 8 grade Celsius. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.