Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a confirmat astăzi existenţa a două noi cazuri de contaminare cu virusul gripei porcine în România. Este vorba de tatăl femeii ce a fost infectată cu virusul în Statele Unite şi de copilul de un an şi două luni al acesteia.
Celălalt copil, în vârstă de trei ani, nu este bolnav, însă toţi cei patru membri ai familiei au fost internaţi la Institutul Matei Balş deoarece mama a vrut să fie alături de copilul său de un an.
„Au primit terapia medicamentoasă standard. Starea lor este buna. Femeia nu mai prezintă acum niciun simptom şi nu mai are nevoie de internare, dar am decis să rămână în spital”, a spus ministrul.
Obligaţi să stea şapte zile la domiciliu
Tatăl femeii şi copilul contaminat sunt izolaţi în salonul special. Bărbatul are febră de 38 de grade şi rinoree, iar copilul nu are simptome.
Bazac a mai declarat că au fost identificate persoanele cu care familia a intrat în contact. Ele sunt în număr de 22, dintre care 15 au fost pasagerii cursei Air France. Cei 15 se află în anchetă epidemiologică. Ministrul a spus că el nu ştie dacă aceştia sunt români sau străini.
Celelate şapte persoane sunt din mediul familial, iar rezultatul probelor de laborator în cazul lor sunt negative, a mai spus Bazac.
„Femeia a călătorit în partea inferioară a avionului şi, având doi minori, nu a avut mobilitate”.
Toate persoanele cu care familia a intrat în contact au primit concediu de şapte zile şi sunt obligate să stea la domiciliu în această perioadă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a acreditat Institutul Cantacuzino să facă teste pentru probele venite din Serbia, Albania, Moldova, Croaţia, Belarus, Bosnia, Muntenegru, Macedonia şi Bulgaria, în cazul suspiciunilor de contaminare cu gripa porcină.
Institutul Matei Balş se află acum sub pază.
CITIŢI ŞI: