În UE sau în afara UE? Parlamentarii britanici votează mâine o propunere de referendum pe această temă
- Paul Ciocoiu
- 24 octombrie 2011, 08:08
Camera Comunelor va vota mâine o moţiune depusă de un parlamentar conservator privind organizarea unui referendum naţional prin care populaţia să decidă dacă Marea Britanie trebuie să părăsească sau nu Uniunea Europeană, scrie EUObserver.
Deşi premierul britanic David Cameron a încercat din răsputeri să ţină departe subiectul apartanenţei la UE de partidul său, numărul celor nemulţumiţi de relaţia dintre regat şi blocul comunitar creşte de la zi la zi.
Mâine, Camera Comunelor va dezbate o moţiune depusă de David Nuttall, parlamentar reprezentând Partidul Conservator, formaţiunea condusă de David Cameron, privind organizarea unui referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar.
Deşi anterior propunerea includea doar două întrebări - dacă ţara trebuie să părăsească sau nu UE - Nuttall şi-a nuanţat poziţia între timp şi a introdus o a treia întrebare - dacă Londra ar trebui să îşi renegocieze termenii tratatului de aderare.
"Au trecut 36 de ani de când nu am mai avut un referendum legat de UE şi pe atunci vorbeam despre Comunitatea Economică Europeană. De atunci blocul s-a tot schimbat până a devenit astăzi de nerecunoscut în ceea ce priveşte dimeniunea, scopul şi prerogativele sale", a argumentat Nutall.
Dezbaterea pe această temă a divizat Partidul Conservator şi subminează orice efort al premierului de a readuce sub controlul său aripa eurosceptică a foarmaţiunii, chiar şi dacă dă asigurări că Marea Britanie nu va mai face concesii UE pe viitor. Surse din Partidul Conservator au dezvăluit însă că parlamentarii care susţin moţiunea ce va fi discutată mâine nu vor avea altă opţiune decât demisia din formaţiune.
Chiar dacă este aprobată, moţiunea nu are caracter coercitiv pentru guvernul de la Londra. Dar Cameron va fi nevoit să facă un pas înapoi şi să aducă dezbaterea pe teme comunitare pe agenda partidului. El a respins recent ideea părăsirii Uniunii Europene şi pe cea a renegocierii tratatului de aderare a Marii Britanii.