În timp ce membrii Comisiei pentru controlul SRI se sabotează reciproc

În timp ce membrii Comisiei pentru controlul SRI se sabotează reciproc

În Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a izbunit un nou scandal legat de modul cum decurg anchetele în ceea ce-l privește pe fostul șef al serviciului, George Maior, dar și a altor politicieni. În ceea ce-l privește pe Maior, ancheta bate pasul pe loc deoarece membrii comisiei înțeleg mai greu documentele furnizate de SRI. În plus, fac dese deplasări în străinătate pentru a vedea cum lucrează comisiile de profi l din alte țări

Din 4 septembrie, de când fostul șef al SRI, George Maior, a fost audiat, comisia nu a reușit să finalizeze raportul. Acesta a fost audiat după ce fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat, tot în comisie, în luna aprilie, că fostul șef al SRI a intervenit în activitatea Agenției și a comandat dosare pentru mai mulți politicieni, printre care și Klaus Iohannis și Eduard Helvig.

Bătuta pe loc

Vicepreședintele comisiei, Marian Cucșa, a declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că raportul în ceea ce-l privește pe Maior are trei aspecte: pe interceptări, pe protocoalele încheiate de SRI cu alte instituții și pe documentele pe care SRI le-a furnizat ANI în vederea întocmirii dosarelor. „În această sesiune parlamentară, raportul va fi gata. Există o mulțime de documente de studiat, mai trebuie să chemăm la audieri și alte persoane. Până în prezent, vă pot spune cu siguranță că Maior nu mai are de ce să fie ambasador”, a afirmat deputatul ALDE. Marian Cucșa a răspuns astfel acuzațiilor colegului său de comisie, Lucian Stanciu- Viziteu, deputat USR. Acesta a declarat, ieri, că vice-președintele comisiei de control SRI manipulează opinia publică. „Vicepreședintele Comisiei de control SRI, Marian Cucșa se folosește de funcția pe care o deține pentru a manipula și induce în eroare opinia publică cu scopul de a susține declarațiile halucinante ale șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu și ale liderului PSD, Liviu Dragnea”, spune deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu.

Replică la replică

Lucian Viziteu susține că documentele transmise de SRI nu sunt analizate în comisie.

„Domnul Cucșa declară public că la comisie au venit mii de pagini ce privesc activitatea fostei conduceri a SRI și în special a fostului director, George Maior. În realitate, miile de pagini despre care vorbește domnul Cucșa nu au fost încă analizate în comisie, așa cum chiar el admite, astfel încât nimeni din comisie nu poate spune încă dacă acele mii de pagini privesc activitatea lui George Maior sau alte chestiuni ce țin de activitatea serviciului. De altfel, din corespondența oficială cu SRI am fost informați că documentele privesc relația inter-instituțională dintre SRI și alte instituții ale statului român”, explică Viziteu.

În replică, Marian Cucșa îl acuză pe colegul său că vrea să ducă activitatea comisiei în derizoriu. „Documentele sunt la Secretariatul comisiei și le poate consulta oricine. Domnul Viziteu face aceste declarații pentru că îl interesează mai mult să câștige notorietate decât să se implice serios. Pot fi întrebați colegii din Opoziție, domnul Cezatr Preda, domnul Cristian Chirteș și alții. Aceasta este o comisie specială, așa cum îi spune și numele și nu ne putem permite să aruncăm activitatea în derizoriu”, a afirmat Cucșa.

Pamflet de parlamentari

Lucian Viziteu continuă acuzațiile și spune că, până acum, comisia a produs doar un document pe care îl consideră lipsit de importanță. „În ultimul an și jumătate, președintele Manda și vicepreședintele Cucșa s-au remarcat doar prin producerea unui document oficial ce poate fi încadrat mai degrabă la stilul pamflet. În momentul de față doresc să producă un document similar, în care să vorbească despre așa-zisul culoar din justiție. De altfel, domnul Cucșa a vorbit deja despre acest lucru, chiar fără să fi citit documentele”, să facă un control parlamentar real la Serviciul Român de Informații, „să nu mai blocheze controlul specific la unitățile SRI și nici să nu mai blocheze audierea unor persoane care și-au arătat deja dorința de a veni la comisie, așa cum este chiar domnul Liviu Dragnea”.

Bune practici din Europa

Vicepreședintele comisiei, Maria Cucșa, a explicat că a fost în alte state europene - Italia, Franța, Germania, Marea Britanie - să vadă cum funcționează acolo aceste comisii de control a serviciilor secrete. Le-a folosit experiența, însă nu au putut afla nimic despre practicile care îi interesau deoarece acolo nu au existat protocoale secrete. În schimb, din Franța au aflat cum ar trebui să funcționeze Autoritatea Naţională pentru Interceptarea Comunicaţiilor. Potrivit proiectului de act normativ, aceasta ar urma să funcționeze ca autoritate informativă, cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, supusă controlului Parlamentului, cu competenţa pe teritoriul României, unică şi exclusivă în domeniul interceptării comunicaţiilor.

Preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii urmează să fie numiţi de Senat şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pentru un mandat cu durata de 6 ani. Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedintelui nu poate fi reînnoit. Procurorul nu va mai fi implicat în eliberarea mandatului de interceptare.

Băsescu și Dragnea merg la audieri

Vicepreședintele comisiei a mai spus că modificarea Legilor siguranței naționale reprezintă o altă prioritate. „Trebuie să stabilim clar care sunt atribuțiile SRI și să definim clar amenințările la adresa țării pentru că la noi totul a devenit o chestie de siguranță națională. SRI trebuie să protejeze cetățenii de aceste amenințări, nu să-i intercepteze și urmărească”, a afirmat Cucșa. Deputatul a mai spus că, în mod sigur, vor fi audiați și Liviu Dragnea și Traian Băsescu, însă acest lucru se va întâmpla atunci când decide plenul comisiei.

 
 
G
M
T
 
 
Detectați limbaAfrikaansAlbanezăAmharicăArabăArmeanăAzerbaijanăBascăBengaliBielorusăBirmanăBosniacăBulgarăCatalanăCebuanăCehăChichewaChineză SimpChineză TradCoreeanăCorsicanăCreolă HaitianăCroatăDanezăEbraicăEnglezăEsperantoEstonăFilipinezăFinlandezăFrancezăFrizonăGalezăGalica scoțianăGalicianăGermanăGreacăGruzinăGujaratiHausaHawaiianăHindiHmongIdişIgboIndonezianăIrlandezăIslandezăItalianăJaponezăJavanezăKannadaKazahăKhmerăKirghizăKurdăLaotianăLatinăLetonăLituanianăLuxemburghezăMacedoneanăMaghiarăMalaezăMalayalamMalgaşăMaltezăMaoriMarathiMongolăNeerlandezăNepalezăNorvegianăPashtoPersanăPolonezăPortughezăPunjabiRomânăRusăSamoanăSârbăSesothoShonăSindhiSinghalezăSlovacăSlovenăSomalezăSpaniolăSuedezăSundanezăSwahiliTadjicăTamilTeluguThailandezăTurcăUcraineanăUrduUzbecăVietnamezăXhosaYorubaZulu
 
AfrikaansAlbanezăAmharicăArabăArmeanăAzerbaijanăBascăBengaliBielorusăBirmanăBosniacăBulgarăCatalanăCebuanăCehăChichewaChineză SimpChineză TradCoreeanăCorsicanăCreolă HaitianăCroatăDanezăEbraicăEnglezăEsperantoEstonăFilipinezăFinlandezăFrancezăFrizonăGalezăGalica scoțianăGalicianăGermanăGreacăGruzinăGujaratiHausaHawaiianăHindiHmongIdişIgboIndonezianăIrlandezăIslandezăItalianăJaponezăJavanezăKannadaKazahăKhmerăKirghizăKurdăLaotianăLatinăLetonăLituanianăLuxemburghezăMacedoneanăMaghiarăMalaezăMalayalamMalgaşăMaltezăMaoriMarathiMongolăNeerlandezăNepalezăNorvegianăPashtoPersanăPolonezăPortughezăPunjabiRomânăRusăSamoanăSârbăSesothoShonăSindhiSinghalezăSlovacăSlovenăSomalezăSpaniolăSuedezăSundanezăSwahiliTadjicăTamilTeluguThailandezăTurcăUcraineanăUrduUzbecăVietnamezăXhosaYorubaZulu  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Funcția de vorbire este limitată la 200 de caractere
 
 
Opţiuni : Istoric : Feedback : Donate Închidere

Ne puteți urmări și pe Google News