În SUA, un român i-a tăiat gâtul nepoatei de 3 ani

Un român stabilit în S.U.A. şi-a ucis nepoata de trei ani, în timp ce tatăl ei se afla într-o altă cameră. Dat fiind că încăperea fetiței era supravegheată audio, tatăl i-a auzit ultimele strigăte.

Ucigaşul, în vârstă de 33 de ani, este Emanuel Flutur, un român care locuia în Clinton Kentucky, la familia surorii sale. În seara de sâmbătă, acesta a atacat copila cu un cuțit. Auzind strigăte, tatăl a alergat în cameră şi şi-a surprins cumnatul în timp ce îi tăia gâtul fetiței.

Ucigaşul l-a tăiat şi pe tatăl acesteia, iar apoi a fugit. Beni, tatăl, a chemat ambulanța, Josephine a fost transportată la spital, a fost operată de urgență, însă a murit. Emanuel Flutur a fost arestat şi va fi judecat pentru crimă.