În spatele întâlnirii Biden-Jinping de la San Francisco

Sursa foto: Arhiva EVZ

,,Lumea este destul de mare pentru conviețuirea în bune condiții a Chinei și Statelor Unite’’, a spus Xi Jinping la încheierea întâlnirii sale cu Joe Biden (San Francisco - 15 noiembrie). Despre alții - Europa, Rusia, India, Japonia - nimic. Nu mai contează. Par să se fi metamorfozat din subiecte în obiecte ale geopoliticii celor două mari puteri.

Biden, conciliantul

În spatele întâlnirii Biden-Jinping de la San Francisco. Într-o perioadă când crizele internaționale se multiplică riscând să devină un mare vulcan capabil să acopere cu lavă aprinsă regiuni întregi ale planetei, reluarea dialogului SUA-China este un semnal de o importanță particulară.

Întâlnirea de la San Francisco nu a apărut din senin ci a fost momentul culminant al unei serii de contacte și vizite bilaterale care au avut loc în ultimele luni, anulând efectul negativ al deplasării în Taiwan, anul trecut a lui Nancy Pelosi fostul speaker al Camerei Reprezentanților și a unei delegații a Senatului. Ministrul chinez de externe, Wang Yi a vizitat Washingtonul luna trecută. Secretarii (miniștrii) americani Janet Yellen (Trezorerie) și Gina Raimondo (Comerț) s-au întâlnit cu omologii lor chinezi. Buzduganele au fost aruncate.

Un guvernator despre care vom mai auzi

La fel de important dacă nu peste cele prezentate mai sus a fost un eveniment mai puțin comentat în Europa și chiar în America: vizita în China, la mijlocul lunii octombrie, a guvernatorului Californiei, Gavin Newsom. Democrat, prieten al lui Joe Biden, Newsom a fost primit de președintele Xi Jinping - onoare de care se bucură foarte puțini oaspeți străini - căruia i-a transmis un mesaj din partea omologului său american.

Guvernatorul din California nu este un politician oarecare nici ca importanță a statului unde a fost ales, nici ca persoană. Ar putea fi pe primul loc între candidații democrați la prezidențialele din 2028. Mai în glumă mai în serios, comentatorii de peste ocean apreciază că Newsom - alură de actor holywoodian, 56 de ani,191 înălțime - s-ar fi înțeles cu Biden să nu candideze anul viitor. Unele voci susțin că guvernatorul ar fi propus locul întâlnirii, pe care îl cunoștea bine din perioada când era primar la San Francisco.

O întâlnire care trebuia să aibă loc

Întâlnirea din California s-a desfășurat într-un moment delicat pentru ambii președinți. Ultimele sondaje arată că vârsta îi va crea mari probleme lui Joe Biden în competiția de anul viitor, iar China lui Xi traversează un moment critic din punct de vedere economic. Într-un stat cu planificare în domeniu, aceste lucruri se văd oricât ar încerca propaganda oficială să le acopere.

Pornind de la această realitate, întâlnirea era chiar obligatorie cel puțin din punct de vedere al ,,esteticii diplomatice’’. Biden trebuia să treacă la capitolul ,,rezolvat’’ o întrevede cu liderul unui stat considerat de americanul de rând - deci un alegător potențial - un ,,adversar sistemic’’ sau în cuvinte simple, ,,cineva care nu ne vrea binele’’. Venind vorba despre diplomație, la San Francisco totul a fost perfect până la momentul comentariilor post festum ale lui Joe Biden. Acel ,,Xi este un dictator’’ nu a căzut deloc bine părții chineze.

Scurte pilde din istorie

Probabil că lui Richard Nixon nici măcar nu i-a trecut prin minte să-l caracterizeze pe Mao Tzedong drept ,,dictator’’ după întâlnirea din 1972 când s-au pus bazele unor noi relații bilaterale, iar Chinei i s-au deschis porțile politicii mondiale. Sunt sigur că Mao a apreciat… tăcerea lui Nixon.

Fiincă veni vorba, îmi aduc aminte un episod de acest gen dar la scară mult mai mică… europeană. În martie 2021, premierul italian Mario Draghi l-a calificat cu aceleași cuvinte pe președintele Erdogan referindu-se indirect la intervenția Turciei în Libia. Câteva luni mai târziu, la reuniunea G-20 de la Roma - Italia fiind președintele grupului - Draghi l-a întâmpinat pe liderul de la Ankara în calitate de gazdă.

Nu pot uita zâmbetul-rânjet al lui Erdogan când i-a întins mâna premierului italian. Părea a spune:,,dictator… ai, mai vedem’’. La mai puțin de un an, Draghi părăsea Palatul Chigi din Roma  - sediul primului ministru - iar după câteva luni, Erdogan era reales președinte al Turciei.

În politică însă, aroganța contează dar ranchiuna personală mai puțin. Oare știu și chinezii? Se va găsi cineva să le spună?

Fontanylul, argument electoral în America

Pentru a nu ieși definitiv de pe scena politică, Joe Biden are nevoie de argumente electorale cu impact major și imediat asupra opiniei publice. Iar chestiunea traficului și consumul de droguri este unul dintre acestea. Așa a fost mereu. Probabil mulți s-au întrebat în legătură cu prezența unei substanțe halucinogene (opioid sintetic) - fontanylul - între subiectele de pe agenda întâlnirii.

Partea chineză a fost de acord, pentru a-i da o mână de ajutor actualului președinte în precampanie și campanie pe un subiect de mare actualitate, drogul fiind cauza morții multor tineri americani. Între 100 și 150 zilnic, se zice. Potrivit autorităților mexicane, opioidul este produs în China și traficat în Statele unite și Canada de către cartelurile latino-americane. Fiind un subiect extrem de sensibil, cu implicații directe asupra realegerii sale, Joe Biden a preferat să-l discute amical cu partea chineză în loc să acuze direct Beijingul că trimite tinerii americani la moarte. ,,Vorba dulce mult aduce’’.

Xi Jinping a promis rezolvarea problemei și se va ține de cuvânt. Promisese și în urmă cu 4 ani lui Trump, dar președintele american nu și-a ținut promisiunile sale…compensatorii. Pentru Xi, este important ca la Casa Albă să rămână Biden.

Desigur, nu fontanylul a fost principalul subiect la San Francisco. Taiwanul, sancțiunile bilaterale economice și comerciale, chestiunile climatice, controlul inteligenței artificiale(AI) au constituit cadrul tematic al reuniunii, dar perspectiva unei înțelegeri privind drogul în discuție și reluarea dialogului hot la nivel militar au fost punctele de pe agendă asupra cărora s-a ajuns la un acord concret. Bine și așa!

Ursula intră în scenă

La o zi după întâlnirea Biden-Jinping, Ursula von der Leyen - prezentă la European China Conference de la Berlin, afirma: ,,Beijingul urmărește instaurarea unei ordini globale sino-centrică și ierarhică, în contrast cu interesele noastre’’. Spre finalul intervenției a devenit mai conciliantă.

,,Rivalitatea dintre noi, preciza dânsa, nu trebuie să fie în mod necesar ostilă. Ar putea fi constructivă, dar pentru asta trebuie să avem o atitudine echilibrată pe care să construim o strategie de răspuns’’. În esență, este vorba tot de un gen de ,,coexistență competitivă’’ cum s-ar caracteriza în două cuvinte, raporturile SUA - China, după San Francisco. Numai că acolo erau doi mari actori în dialog pe o scenă centrală, iar Ursula își prezenta monologul într-un teatru de provincie. Totuși, unele subiecte abordate de cei doi lideri în California fac parte și din conținutul dialogului Bruxelles-Beijing: controlul AI, problemele climatice, traficul de droguri, politica exporturilor.

Corect, dar punctul de vedere american nu concordă cu cel european, iar în politica sa externă Washingtonul, chiar în relația cu Uniunea Europeană, nu a renunțat la formula scoasă de la naftalină de Trump: America First. Adică, Europa mai la urmă.

,,Atitudinea echilibrată’’ a doamnei Ursula, subliniată de… americani

Inaintea întâlnirii sale cu Xi, o comisie a Congresului l-a atenționat pe Biden asupra vulnerabilității UE în fața Chinei, care înseamnă în primul rând, creșterea capacității de coerciție a Beijingului pe Vechiul Continent. Noii vectori ai Marelui Dragon sunt investițiile în infrastructura critică și în rețelele logistice de nouă generație, achiziția de structuri portuare, sistemele 5G. Date din ultimele 12 luni arată că societățile chineze din domeniul e-commerce au dobândit un segment important din piața de capital sectorial european pe fondul reducerii activității în țara de origine.

Cainiao, de exemplu - societate a colosului Alibaba – și-a mărit considerabil prezența în UE prin hub-ul regional din Belgia și parteneriatul cu DHL din Germania. Cosco și China Merchants Group - despre care am mai scris - dețin cote consistente în 4-5 porturi europene.

Membri importanți ai Uniunii - Germania, Italia, Polonia, Austria, Spania, Portugalia - au achizionat aparatură 5G de proveniență chineză. Toate acestea și multe altele erau în raportul menționat, însă Joe Biden s-a mărginit să le discute pe ale lui, la San Francisco, pentru că atunci când vine vorba de competiție economică, Europa trebuie să-și poarte singură de grijă. Alegeri vor fi pe ambele maluri ale Atlanticului în 2024.