La un an după atacurile din 11 septembrie, sute de membri ai Camerei (Reprezentanţilor) şi ai Senatului urmau să dea piept cu alegătorii unei ţări încă traumatizate de terorism. Senatoarea Patty Murray, o democrată din statul Washington, îşi mai aduce încă aminte de „teama care domina Senatul în faţa războiului din Irak”. „O puteai simţi atunci”, mi-a spus ea, „iar acea teamă o poţi simţi şi acum”, mai ales printre senatorii republicani.

Pentru cei dintre noi care, încă de la început, s-au întrebat dacă războiul din Irak era un demers înţelept, cu siguranţă că senzaţia izolării nu se deosebea prea mult de singurătatea resimţită în anii ’50 de senatorul Herbert Lehman din New York, care a înfruntat demagogia lui Joe McCarthy trezindu-se ulterior părăsit de atâţia colegi. După cum nu s-a deosebit prea mult nici de ce o fi simţit senatorul George McGovern când şi-a anunţat de la început opoziţia faţă de războiul din Vietnam, fiind ulterior catalogat drept trădător de atâţia oameni din Congres şi din afara lui.

Într-adevăr, istoria ne-a învăţat că atunci când se pune problema instinctelor care ne mână, teama nu are vreun rival. După cum remarca şi deputatul Adam Schiff, cel care a gestionat procesul de destituire din Camera Reprezentanților, Robert Kennedy a fost cel care a spus că, „într-o bătălie, curajul moral este mai rar decât vitejia în luptă”.

Exploatând această teamă, liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnell, a căutat să obţină un proces cât mai rapid în privinţa destituirii preşedintelui Trump, care să se bucure pe cât posibil de o atenţie minimă. Reporterii, care de obicei mişună liber pe Colina Capitoliului, au fost împiedicaţi ca vitele de cordoane şi obligaţi să rămână doar în anumite zone. Dl McConnell a dat ordin ca filmările din Sala Senatului să fie limitate, astfel încât să poată fi văzuţi doar vorbitorii, nu şi senatorii absenţi, iar congresmenii republicani să apară cât mai puţin. Un jurnalist mi-a mărturisit: „Cum D-zeu mai pot umbla senatorii ăstia cu spatele drept dacă nu au şira spinării?”

Teama are felul ei de ne stăpâni

Seara târziu, în cea de-a patra zi a procesului, am putut s-o văd, la câţiva metri distanţă de fotoliul meu de la Pupitrul 88, atunci când dl Schiff s-a adresat Senatului, spunând: „Aseară, canalul CBS News a relatat că, potrivit declaraţiilor unui apropiat al lui Trump, senatorii republicani au fost avertizaţi: ‘Votaţi împotriva preşedintelui, iar capetele vă vor cădea”. Riposta republicanilor a fost furioasă şi imediată. Mai mulţi au mormăit şi au protestat, spunând: „Nu e adevărat”. De-o fi fost aşa sa nu, a fost clar că dl Schiff atinsese o anume coardă. După cum spunea Lizzo: „Adevărul doare”. („Truth Hurts”, hit al cântăreţei de culoare Lizzo, n. red.).

Desigur, senatorilor republicani care l-au acoperit pe dl Trump le place ceea ce face el pentru ei. Dar vicepreşedintele Mike Pence le va asigura aceiaşi judecători, aceleaşi reduceri de taxe, aceleaşi atacuri la adresa drepturilor angajaţilor şi a mediului. Aşa că chiar ăsta este motivul care a dus la acel „nevinovat”, strigat în cor.

Pentru reprezentanţii şi senatorii care vor să rămână în funcţii cu orice preţ, teama este cea care îi motivează. Le este teamă că dl Trump le-ar putea da diverse porecle, cum ar fi „Low Energy Jeb” („Jeb cel Molatic”, poreclă dată de Trump lui Jeb Bush, fratele fostului preşedinte George W. Bush, n. red.) sau „Lyin’ Ted” („Ted Mincinosul”, poreclă dată de Trump lui Ted Cruz, senator din Texas, n. red.), sau ar putea „vorbi” pe Twitter despre lipsa lor de loialitate. Sau, mai rău, s-ar putea duce în statul lor ca să facă o campanie împotriva lor la alegerile primare din Partidul Republican. Se tem, întrebându-se: „Oare amfitrionii de la Fox or să mă atace?” „Oare gurile sparte de la posturile de radio mă vor urmări?” „Oare spiriduşii de pe Twitter îşi vor asmuţi adepţii împotriva mea?”.

Colegii mei ştiu că toate astea s-ar putea întâmpla. Un vechi proverb rusesc spune: „Firul cel mai înalt al ierbii va fi primul tăiat de coasă”. În plan privat, mulţi dintre colegii mei sunt de acord că preşedintele este nesăbuit şi incompetent. Îi suportă minciunile. Şi recunosc că a greşit. Ei ştiu că acest preşedinte a făcut nişte lucruri pe care nici Richard Nixon nu le-a făcut. Şi mai ştiu că ar putea apăra şi alte probe acuzatoare.

După cum arăta senatorul Murray de la tribuna Senatului în 2002, „Putem acţiona de frică” sau „Putem rămâne credincioşi principiilor noastre”. Din nefericire, în Senatul actual, teama este cea care şi-a croit drum. În noiembrie, americanii vor avea şi ei teama lor. Articol de Sherrod Brown. (RADOR)

Te-ar putea interesa și: