În Italia a fost studiată o aplicație care prevede gradul de mortalitate al pacienţilor bolnavi de coronavirs internaţi în spital

sursa: arhivă EVZ

În Italia a fost studiată o aplicație care prevede gradul de mortalitate al pacienţilor bolnavi de coronavirs internaţi în spital.

LA STAMPA: O aplicație web permite să se prevadă gradul de mortalitate în spital în rândul pacienţilor cu Covid-19.

Aceasta a fost creată de medicii și cercetătorii italieni care au ales să o împărtășească colegilor din întreaga lume şi se bazează pe o regulă simplă de predicție clinică validată, care permite evaluarea în timp util a unei serii de factori, construirea unui fel de scor și identificarea riscului fiecărui pacient, îmbunătățind triajul și tratamentul pacienţilor.

Poate fi prezisă mortalitatea?

Studiul, care a fost realizat printr-o colaborare între Asst Papa Giovanni XXIII din Bergamo, Irccs Policlinico San Matteo din Pavia, Policlinica Universității A. Gemelli din Roma și Universitatea din Palermo şi care a fost publicat pe Plos One, se naşte din constatarea faptului că în lupta împotriva Covid lipsesc instrumente validate pentru a prezice acest aspect al mortalității individuale în spital.

Astfel, medicii italieni au început să lucreze pentru a dezvolta unul. Specialiştii au selectat 2.191 pacienți spitalizați cu Covid-19 în 3 unități italiene dedicate (1.810 pacienți din unitățile Bergamo și Pavia şi 381 în unitatea Roma) și au reușit să identifice profiluri intermediare mai bune şi mai rele. Vârsta medie a pacienților era de 67 de ani, iar 45% dintre pacienți aveau 70 de ani sau mai mult.

Ce face aplicația pentru coronavirus din Italia

În lucrarea ştiinţifică, autorii explică cele şapte variabile care reprezintă factori de risc independenți pentru mortalitatea în spital: vârsta, sexul masculin, durata simptomelor înainte de internarea în spital mai mică de 10 zile, prezența unor boli anterioare precum diabetul, bolile coronariene, boli hepatice cronice și nivelul LDH în momentul spitalizării.

Faptul că o durată mai scurtă a simptomelor înainte de internarea în spital a fost asociată independent cu o mortalitate mai mare în spital „este o nouă constatare și s-ar putea argumenta prin faptul că pacienții cu cea mai severă formă a bolii au fost spitalizați la scurt timp după debutul simptomelor, în timp ce cei care au fost spitalizați după o durată mai lungă a simptomelor au fost cei cu formă mai uşoară a bolii”, clarifică autorii.

Datele statistice

La momentul internării în spital, 85% dintre pacienți prezentau febră, 56% dispnee și 44% tuse. La sfârșitul monitorizării, 540 de pacienți au murit (24,6%), 302 (13,7%) au fost transferați la UCI, 1.358 pacienți (62,0%) au fost externați și 258 se aflau încă în spital.

În cel mai bun profil, mortalitatea în spital la 7 și 21 de zile a fost de 5%, respectiv 8%; în profilul intermediar de 18% și 28%; iar în cel mai prost profil, de 52% și 70%.

Sursa

Traducerea Cătălina Păunel, RADOR