În infern, "Undeva la Palilula"

Debutul în film al regizorului de teatru Silviu Purcărete a intrat pe marile ecrane.

George Mihăiţă, Răzvan Vasilescu, Áron Dimény şi Constantin Chiriac (directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu) fac parte din distribuţia primului film regizat de reputatul Silviu Purcărete. Eroul este Serafim (Dimény), un pediatru care ajunge, cândva în anii ’60, la Palilula, un oraş în care domnesc excesul şi desfrâul, în care nu se nasc copii, iar pacienţii spitalului local nu sunt deloc bolnavi. La Palilula morţii vorbesc, alcoolul este hrana preferată a tuturor şi timpul este petrecut prin excese. Deşi filmul nu duce lipsă de spectacol, atmosfera merge prea departe în sfera teatralului, fără un personaj "normal" care să compenseze şi să ancoreze şirul nesfârşit de bizarerii care se petrec. Întâmplările din filmul lui Purcărete nu sunt structurate şi nu decurg una din cealaltă pentru a forma o poveste cu început, mijloc şi sfârşit. Ele, adunate, creează doar impresia unei căderi în infern, în care făpturile monstruoase, caricaturale, se dezlănţuie exponenţial. Punctele forte ale filmului sunt decorurile grandioase şi imaginea semnată de Adrian Silişteanu. Film care va putea fi văzut şi la teatru Producţia pentru "Undeva la Palilula" a început în octombrie 2009. "Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni. Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu-adevărat... Precum în «Îngerul exterminator», în Palilula se poate intra, dar de ieşit de- acolo nu se mai poate", spune regizorul Silviu Purcărete despre cum vede el oraşul. George Mihăiță, unul dintre eroii filmului Potrivit distribuitorilor peliculei "Undeva la Palilula", Transilvania Film, lungmetrajul va putea fi văzut şi în unele dintre cele mai importante teatre din ţară. <iframe width="633" height="352" src="http://www.youtube.com/embed/uW6xNPLU5co" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>