Un citat vechi de peste şaptezeci de ani şi altul de o jumătate de mileniu. Atât pentru azi! Primul aparţine lui Benito Amilcare Andrea Mussolini, conducătorul fascist al Italiei, între anii 1922 și 1943. (NOTĂ: Sper să nu se supere nimeni că-l amintesc aici pe cel al cărui nume se află înscris pe peretele din holul de la intrarea în Accademia di Romania din Roma. Pentru că existenţa instituţiei, de care se leagă numele marelui istoric Vasile Pârvan, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1928, în prezenţa lui Nicolae Titulescu (construcţia fiind realizată după planurile arhitectului Petre Antonescu şi terminată în 1933), se datorează în primul rând lui Benito Mussolini, la ordinul căruia primăria din Roma a concesionat terenul din parcul Valle Giulia, pe Villa Borghese.
Deci, vrem-nu vrem, personajul în cauză este „donatorul” – aşa cum este şi trecut pe placa de marmură – al celui mai autentic for de cultură românească din Cetatea Eternă!... Stop.)
Un citat pe care, oricât s-ar screme, sunt convins că nu l-ar putea emite, de pildă, dl Liviu Dragnea, noul Chilly Willy din spotul de lumină al actualităţii româneşti, ce ne înghite răbdarea cum înfuleca peştii nesătulul pinguin din seria de cartoons ale lui Walter Lantz. Omniprezentul şi presupus atotputernicul lider al coaliţiei majoritare din România, în puţinele sale momente de odihnă (a trupului, nu a minţii!), cred că se visează în imaginarul său simpluţ – fireşte, ca să păstrăm intact clişeul romantic: în timp ce mângâie melancolic cosiţele tinerei sale „companioane” – un fel de altfel de Il Duce al României. Un tartor de operetă, dar despre care nu ştie sau a uitat că e tragică..
Din păcate, chiar şi aşa, diferenţele sunt mari, grele şi strivitoare ca o remorcă plină cu lemne furate din pădure, ce trece peste o raţă beşleagă. Ele macină statuia fiului fostului şef de post din Gratia mai rău decât ciroza pe alcoolic sau piatra morii bobul de grâu. Astfel încât, cu chiu-cu vai, singura asemănare ar sta poate- poate în talia celor doi, ce pare a fi compatibilă: 1,69 m (şi cu capu-n sus, şi invers!). Altminteri, însă e extrem de simplu: nu se poate şi basta!
Aşadar, cel care avea să fie secerat de gloanţele partizanilor comunişti(!), în ziua de 28 aprilie 1945, în mica localitate Giulino di Mezzegra (de lângă lacul Como) şi apoi spânzurat de picioare şi expus în Piazzale Loreto, din Milano, spune – pe când era în viaţă, fireşte – ceva de o sagacitate uimitoare. Zice aşa: „Afirm că doctrina lui Machiavelli este mai vie azi (n.n. e vorba despre azi-ul lui de atunci), decât acum patru sute de ani; deoarece, dacă formele exterioare ale existenţei noastre s-au schimbat foarte mult, nu s-au produs modificări profunde în spiritul oamenilor şi al popoarelor”. Adânc spus şi în deplină corectitudine…!
Urmând, apoi, firul apei logice în aval, ne-am oprit la al doilea pod exemplar. O sentinţă din capitolul XXV al faimosului „Il Principe” (1513), pe care o cadorisim nu doar liderului PSD, ci tuturor celor interesaţi de parvenitismul în vârf de hoardă, din azi-ul de acum!
„Un principe care se sprijină numai pe soartă se prăbuşeşte de îndată ce aceasta se schimbă. Fericit cel care se pricepe a se da după vremuri şi nefericit cel care nu se pricepe”. Vă e clar, domnilor sau vreţi să vă fac şi un desen…?
Recomandările noastre
