În corpul celui mai gras monarh al Angliei

În corpul celui mai gras monarh al Angliei

Printr-o incursiune "În corpul lui Henric al VIII-lea", specialiştii vor să afle ce a provocat transformarea monarhului, la Viasat History, ora 18.00.

Documentarul britanic abordează într-o cu totul altă lumină viaţa şi moartea celui mai controversat rege din istoria Angliei. Realizatorii vor analiza documente care ar putea să clarifice ce s-a întâmplat acum mai mult de 500 de ani şi simulează o autopsie virtuală a lui Henric.

Mistere dezlegate

A dus o viaţă scandaloasă, portretizată în numeroase documentare, lungmetraje sau producţii TV. Moartea lui a fost la fel de violentă ca perioada domniei sale. Ceea ce vor să afle specialiştii în acest documentar, realizat în 2009, este cum a ajuns Henric de la "un David Beckham al Dinastiei Tudorilor" la un rege batjocorit deseori pentru cât era de gras. Şi fac asta prin documentele care au rămas în urma lui.

Astfel, telespectatorii pot afla pe parcursul unei ore detalii despre familia monarhului, despre soţiile lui şi despre un accident care i-ar fi cauzat durerile greu de suportat cu care s-a confruntat până la final.

Henric al VIII-lea a murit în 1547, moment în care urmaşii lui au luptat aprig pentru un loc pe tron. Pentru a ajunge la un răspuns corect, pe care doctorii şi cercetătorii cred că l-au găsit, ei au luat în considerare tot parcursul medical şi social al regelui, de la trecutul familiei până la viaţa lui sexuală. Schimbarea în înfăţişare şi comportament, spun ei, nu a fost cauzată de personalitatea impulsivă a monarhului, ci de o căzătură care ar fi putut să-l omoare, dar care, în schimb, i-a provocat leziuni grave ale creierului. Armura pe care o purta a fost cea care l-a salvat de la moarte. Regele încă era căsătorit cu Anne Boleyn, care a pierdut sarcina din cauza sperieturii când Henric a căzut de pe calul său şi a fost inconştient aproape două ore.

În plus, documentarul de duminică explică şi problemele pe care soţiile lui Henric le-au avut în a-i oferi un moştenitor. Chiar dacă au ajuns la concluzia că regele Angliei nu a avut sifilis, cercetătorii sunt convinşi că igiena precară a lui a determinat problemele lui Catherine de Aragon în a rămâne însărcinată. Doctorii Lucy Worsley şi Catherine Hood, împreună cu scriitorul Robert Hutchinson, sunt cei care se afundă în misterul unuia dintre cei mai controversaţi lideri, toate concluziile fiind prezentate prin metode tehnice impresionante şi experimente inedite. <object width="633" height="315" id="veohFlashPlayer" name="veohFlashPlayer"><param name="movie" value="http://www.veoh.com/swf/webplayer/WebPlayer.swf?version=AFrontend.5.7.0.1308&permalinkId=v209203005dfKFDWC&player=videodetailsembedded&videoAutoPlay=0&id=anonymous"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.veoh.com/swf/webplayer/WebPlayer.swf?version=AFrontend.5.7.0.1308&permalinkId=v209203005dfKFDWC&player=videodetailsembedded&videoAutoPlay=0&id=anonymous" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="633" height="315" id="veohFlashPlayerEmbed" name="veohFlashPlayerEmbed"></embed></object><br /><font size="1">Watch <a href="http://www.veoh.com/watch/v209203005dfKFDWC">Inside the Body of Henry VIII</a> in <a href="http://www.veoh.com/browse/videos/category/educational_and_howto">Educational & How-To</a>  |  View More <a href="http://www.veoh.com">Free Videos Online at Veoh.com</a></font>

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre