În China, s-a plănuit răpirea sportivilor la JO

În China, s-a plănuit răpirea sportivilor la JO

În China, au fost anihilate două grupări care plănuiau răpirea sportivilor la Jocurile Olimpice de la Beijing, a transmis agenţia naţională chineză, preluată de AFP.

Grupările au fost localizate în regiunea Xinjiang, unde locuieşte o minoritate musulmană.

Wu Heping, purtătorul de cuvânt al ministerului Securităţii Publice din China, a declarat că au fost arestate 35 de persoane, între 26 martie şi 6 aprilie, pentru complot în vederea răpirii atleţilor, jurnaliştilor, şi altor participanţi la Jocurile Olimpice din luna august.

"Gruparea teroristă spera să saboteze Jocurile Olimpice de la Beijing prin crearea unui impact internaţional", a spus Heping, citat de Sky News.

"La finalul anului trecut, un grup terorist din estul regiunii Turkistan a emis un ordin către membrii săi cerându-le să meargă în China şi să fie pregătiţi pentru lansarea unor atacuri la JO", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Vom reveni cu amănunte.

(12:10)

Ne puteți urmări și pe Google News