În ce context ar putea folosi Rusia armele nucleare. Reprezentanții de la Kremlin vorbesc deschis despre existența amenințării asupra Federației

În ce context ar putea folosi Rusia armele nucleare. Reprezentanții de la Kremlin vorbesc deschis despre existența amenințării asupra Federației Sursa: Twitter

Rusia este decisă folosească armele nucleare doar în cazul în care evoluția războiului o va cere. Potrivit purtătorului de cuvânt de la Kremlin, astfel de arme vor fi utilizate doar atunci când există amenințări asupra Federației Ruse. Cu toate acestea, mulți consideră că aceste amenințări sunt doar pentru a crea panică.

Războiul din Ucraina continuă, iar delegațiile celor două state implicate în conflictul militar nu par să găsească un punct comun pentru încetarea focului. Bombardamentele continuă, fiind înregistrate din ce în ce mai multe victime civile. Pe lângă invazia din statul vecin, Vladimir Putin a lansat o amenințare cu privire la utilizarea armelor nucleare, care a creat panica la nivel mondial.

S-a pus de multe ori întrebarea dacă președintele rus va utiliza astfel de arme, lumea fiind împărțită în două tabere. Unii susțin că Putin va utiliza nucleare, în timp ce alții sunt convinși că nu se dorește decât inducerea fricii la nivel mondial.

Explicația vine chiar din vârful Kremlinului, de la purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. Acesta susține că Rusia va folosi arme nucleare doar dacă existența sa este amenințată, potrivit news.sky.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialul a vorbit și despre scopul invaziei din Ucraina, precizând că nu cucerirea teritoriilor este obiectivul principal. Dmitri Peskov susține că nimeni nu s-a gândit vreodată că „operațiunea militară specială" din Ucraina va dura doar câteva zile. Acesta a ținut să ofere clarificări cu privire la bunul mers al invaziei, susținând că întreaga campanie se desfășoară conform planului.

Cu privire la amenințările lansate de Vladimir Putin cu privire la utilizarea armelor nucleare, purtătorul de cuvânt de la Kremlin a precizat că Rusia este gata să le utilizeze dacă însăși existența sa va fi amenințată, făcând cel mai probabil referire la implicarea NATO sau SUA în acest conflict militar.

Fostul ambasador britanic în Rusia nu crede în folosirea armelor nucleare

În timp ce liderii de la Kremlin anunță că sunt pregătiți să folosească armele nucleare dacă existența le este amenințată, fostul ambasador britanic în Rusia susține că utilizarea unor astfel de arme este un lucru puțin probabil.

Sir Tony Brenton se îndoiește că amenințările lui Vladimir Putin ar deveni realitate, susținând că pericolele utilizării unei arme chimice împotriva Ucrainei nu sunt "atât de mari pe cât au spus oamenii".

"Ceea ce aud este că este puțin probabil, pentru că dacă ai trupe pe teren, atunci folosirea gazelor s-ar putea întoarce la fel de ușor împotriva trupelor tale ca și în favoarea lor", a spus fostul ambasador britanic în Rusia.

"Așa că mă îndoiesc că pericolul ca el să folosească arme chimice este atât de mare pe cât au spus oamenii, inclusiv, mă tem, președintele Statelor Unite.

Dar nu există absolut nicio îndoială că sunt foarte neconstrânși în folosirea artileriei, a rachetelor, a avioanelor, pentru a distruge categoric tot ce le stă în cale - mai ales că au fost încetiniți dramatic de rezistența foarte curajoasă a Ucrainei din ultimele patru săptămâni", a mai declarat Sir Tony Brenton pentru BBC.