În București, rata de infectare cu coronavirus crește vertiginos. Datele anunțate, astăzi, de autorități

Rata de infectare cu coronavirus continuă să crească alarmant în București, după cum arată rapoartele prezentate de autorități. Capitala se apropie de 10 la mie.

Rata de infectare cu coronavirus continuă să crească în București, și a ajuns, luni, la 9,64 cazuri la mia de locuitori. Duminică, rata de infectare era în Capitală de 8,98 la mie.

Sâmbătă, Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a întrunit în ședință extraordinară, a decis că începând cu data de 03.10.2021, ora 00.00 se aplică noi măsuri restrictive și de protecție în Capitală.

Măsuri luate de autorități pentru reducerea cazurilor de infectare

Astfel, în spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără ca purtarea măștii de protecție să fie obligatorie. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe în Municipiul București, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Restricțiile care au fost impuse în sport

În condiţiile alin.(1) se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.