Peste 9300 de locuri de muncă oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) are în evidenţe, începând din data de 19 august şi până joi, 25 august.
Potrivit informaţiilor ANOFM, din declaraţiile agenţilor economici privind posturile vacante rezultă că cele mai multe locuri de muncă sunt vacante în Bucureşti (1.473), precum şi în judeţele Cluj - 628, Iaşi - 608, Timiş - 450, Hunedoara - 393.
La polul opus ca număr de locuri de muncă vacante se situează judeţele Olt - 80, Vrancea - 86, Buzău - 82.
Se caută şi ingineri, subingineri sau directori de magazin, însă cele mai multe joburi sunt pentru cei cu studii medii
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 759 de locuri de muncă, cererea cea mai mare fiind pentru ingineri şi subingineri, dar se caută şi director magazin - 78, programator - 35, contabil şef - 29, consilier vânzări asigurări - 14, consilier îndrumare şi orientare profesională - 11. Tot în vederea angajării, mai sunt căutaţi şapte asistenţi universitari şi tot atâţia lectori universitari.
Pentru studii medii, profesionale şi pentru lucrătorii necalificaţi sunt disponibile 8.607 locuri de muncă. Cele mai numeroase posturi sunt operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 640 şi confecţioner-asamblor articole din textile - 499. Tot în industria confecţiilor sunt vacante 461 posturi pentru muncitorii necalificaţi.
ANOFM afişează şi online locurile de muncă disponibile Persoanele interesate se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa pagina http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php, unde pot vizualiza toate locurile de muncă vacante în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact.
ANOFM precizează că unele agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă actualizează zilnic locurile de muncă vacante, în funcţie de perioada de valabilitate a ofertelor.