…Ca acasă, însă păstrăm pentru final asta. Puţini mai ştiu ce înseamnă acestea: restaurant clasic, restaurant cu specific, restaurant specializat, restaurant dietetic, restaurant lacto-vegetarian, restaurant cu autoservire, resturant rutier, snack-bar, cofetărie, casă de comenzi, braseria, berăria, rotiseria, bodega, bufetul, patiseria.
Acestea erau înainte de 1989, mai precis prin 1981, principalele tipuri de unităţi de alimentaţie publică din România. Dar azi, suntem mulţumiţi ? Vechi şi nou în restauraţie
Nu vrem decât să spunem că, teoretic, localurile erau împărţite pe căprării, piaţa era segmentată, teoretic ştiai la ce să te aştepţi, în materie de mâncare, în afară de penurie, că vei găsi, mânca sau bea, într-un local sau altul.
Astăzi, la 20 de ani de la căderea comunismului, stăm cam slăbuţ. Nu la mâncare. Dar a murit diversitatea de catalog dinainte de 1989, şi importăm la greu concepte culturale de afară, vezi în Centrul Vechi al Bucureştiului. Totul este de la 0, dar este aproape un 0 barat. Este o sărăcie şi o confuzie aproape totală. Asta se vede şi din Restograf.ro care constată în clasamentul său, o alimentaţia publică în prezent aşezată doar în categoriile restaurant, café/pub/club, patiserie şi snack. Cam puţin, de la 15 tipuri la doar 6. Şi aproape toate sunt “restaurant".
Nu ne-am dori să revenim la trecut, dar un pic de segmentare şi diversificare, în prezent, nu ar strica. Ar arăta că aceia cu bani, care se încumetă să invite consumatorii la masă, au şi imaginaţie şi gândesc creativ. Bodegă, lacto-vegetarian, rutier
Înainte. Bodega era definită ca o unitate de alimentaţie publică cu largă accesibilitate, oferă un sortiment restrâns de gustări, antreuri, preparate la grătar, salate, deserturi, băuturi alcoolice şi nealcoolice, minuturi din semipreparate de la alte unităţi. Lacto-vegetarianul “desface în exclusivitate preparate culinare pe bază de lapte, ouă, paste făinoase, de carne de pasăre sau de vacă, de peşte alb, de legume şi fructe, băuturi nealcoolice". De la Lacto Dorna de lângă cinema Scala, din anii comunismului, până la Lăptăria lui Enache din anii noştri, distanţa este cam măricică. Pentru că acum câteva decenii, acea zisă Lăptăria lui Enache, locul de întâlnire ale boemei bucureştene, era mai aproape de Lacto Dorna, decât de pub-ul atât de renumit, din zilele noastre.
Chiar şi aşa, dinspre trecut la prezent, nu v-aţi dori să găsiţi un lacto-bar, doar cu lactate, cu mămăligă, cu nişte ouă ochiuri, cu brânzică de vaci proaspătă, cu lapte bătut, lapte covăsit, caşuri ? Restaurantul rutier era gândit ca “unitate de alimentaţie publică care se amplasează pe marile artere de circulaţie rutieră." Serviciul urma a fi “simplu şi rapid", ne spune cartea lui Radu Nicolescu, tipărită în 1981, “Tehnologia activităţii în restaurant şi bar." Astfel încât “[…] automobiliştii şi persoanele care îi însoţesc să poată servi masa sau gustarea într-un timp scurt, la preţuri modeste." Acasă la Violeta şi la Ediz, comunitatea hranei Ne lipsesc bistrourile de cartier, care să unească vecinătăţile. Acele locuri familiare ale culturii urbane, în care patronul este şi bucătar, familia sa serveşte preparatele şi toţi se cunosc cu clienţii, glumesc şi le ştiu necazurile. Şi clienţii se reîntâlnesc adesea acolo. O mică comunitate reunită într-o comuniune gastronomică. Un local cu doar câteva locuri, 10-15. Lipseşte românilor, gastronomiei locale, ceva ce poate a existat, dar ar fi bine să refacem, cu resursele din prezent. Oricare dintre multele restaurante pe care le cunoaşteţi, dincolo de mâncare, dotare, celelalte, vă oferă acea căldură din interior, de dragoste pentru hrană, şi de respect familial ? Cum putem recupera această ardere gastro-culturală, fără de care suntem nişte străini la nişte mese ? Dacă reuşiţi să ajungeţi la Violeta’s Kitchen, credem că veţi rămâne pe veci prizonierii locului. Şi au fost doar primii, acum patru ani. Acum şi George şi Oskar vă aşteaptă!