O tabără de câmp cu o capacitate de găzduire a 8000 de persoane seeste amenajată în secret şi în mare grabă în Belarus. Presa de opoziţie a publicat mai multe imagini cum este amenajată tabăra din corturi.
Câte corturi au fost amplasate
Canalul de Telegram Sirena şi grupul de monitorizare Belaruski Gayun, informează că tabăra de câmp este amenajată în raionul Osipovicisk din sud-vestul regiunii Mogilev. Canalul Sirena a publicat mai multe fotogrqfii din această tabără, despre care susţine că au fost făcute de un locuitor din zonă.
Pe aceste fotografii se pot vedea ma multe corturi M-30, folosite pentru taberele de campanie, iar în interior – paturi din scânduri și podele din lemn. Un cort poate găzdui până la 60 de persoane, iar montarea lui nu durează mai mult de 30 de minute.
„Cu câteva zile în urmă, am calculat că au fost amplasate aproximativ 298 de corturi, analizând imainile din satelit ale noii tabere din satul Tsil, lângă Osipovicisk. Fiecare cort poate găzdui 30 de persoane, deci tabăra este amenajată pentru aproximativ 8.000 de persoane. De asemenea, menționăm că fotografiile confirmă informațiile obţinute de la locuitorii din sat. Se construiesc paturi și toalete, se montează bănci și mese, se montează în continuare corturi corturi”, informează Belaruski Gayun.
Şi publicația independentă rusă „Veorstka” a relatat că în Belarus au început să construiască tabere pentru militanții PMC Wagner, în baza unui acord secret dintre Alexandru Lukașenko şi Evgheni Prigojin.
Lukaşenko a promis să ajute
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a declarat pe 27 iunie că în Belarus nu se construiesc tabere pentru PMC Wagner, dar, dacă este necesar, „vor ajuta la cazare”. "Nu construim încă nicio tabără. Dar dacă vor să vină, le vom amplasa. Vom pune corturi dacă ne vor ruga. Dar deocamdată, ei sunt la Lugansk în taberele lor... O să ajutăm cât putem", a spus dictatorul belarus.
Fondatorul grupului de mercenari Wagner,Evgeni Prigojin, a înregistrat un mesaj audio, pentru prima dată după plecarea în Belarus, unde a fost adăpostit de preşedintele Alexandr Lukaşenko. În mesajul său, Prigojin a dat de înţeles că nu renunţă la luptele din Ucraina. Anterior, mai mulţi experţi au opinat că Prigojin s-a retras în Belarus pentru a pregăti grupul Wagner să atace Ucraina din partea de nord. Autorităţile de la Moscova au anunţat despre dizolvarea grupului Wagner