Liderii sindicali ai poliţiştilor din România acuză, într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europeni ‘EUROPOL, faptul că în arestul poliţiei sunt condiţii mizerabile şi că sunt invadaţi de şobolani şi ploşnite.
Condiţii inumane şi risc maxim de a prelua diverse boli contaminându-ţi familiile
‘Practic în aceste centre, polițiștii au parte de aceleași condiții pe care le au cei reținuți sau arestați preventiv, prin faptul că împart același spațiu, același aer, și sunt afectați în egală măsură. Iar pentru a demonstra cum stau lucrurile la inspectoratele de poliție și cum sunt tratați polițiștii din cadrul acestor structuri, vă punem la dispoziție un video de la nivelul C.R.A.P. din IPJ Dolj, unde cei închiși sunt mai protejați decât polițiștii care sunt nevoiți să își desfășoare activitatea alături de rozătoare. Spunem asta deoarece, pe holurile acestui centru colcăie șobolanii în voie și răspândesc boli care pot fi letale pentru colegii noștri. Același lucru se întâmplă și la IPJ Cluj, unde centrul de reținere și arestare preventivă a fost infestat cu ploșnițe, iar colegii noștri riscau să își contamineze propriile cămine cu astfel de paraziți’, se arată în comunicatul emis de Sindicatul Polițiștilor Europeni ‘EUROPOL’.
Condiţiile mizerabile din Dolj şi Cluj se regăsesc în toată ţara
"Polițiștii sunt lăsați ultimii, pentru că nu interesează pe nimeni cum lucrează sau în ce condiții își desfășoară activitatea. Conducerea IPJ Dolj cunoaște aceste probleme de mult, dar nu asta este cea mai importantă acolo. Inspectorul-șef are alte probleme mai importante de făcut, mai exact să distrugă Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Se cunosc aceste probleme de ani buni. Polițiștii riscă să se îmbolnăvească din cauza șobolanilor care mișună peste tot. Polițiștii s-au plâns de mult de acele condiții, însă conducerea are o amnezie temporară. Șobolanii sunt blânzi. Sunt obișnuiți cu oameni și sunt niște șobolani foarte de treabă. Sunt ai casei’, a spus Elvis Măceșeanu, președinte al Sindicatului Polițiștilor Dolj, citat de gazetadecluj.ro