Gică Hagi: „În ’94, am fi bătut Argentina şi cu Maradona pe teren”

Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român, a declarat pentru EVZ că, în America, tricolorii nu se temeau de „El Pibe d’Oro”, care n-a jucat împotriva României, fiind suspendat.

Argentina şi Nigeria debutează la Cupa Mondială, astăzi după-amiază, de la ora 17.00 (în direct la TVR 1), la Johannesburg. Meciul are o încărcătură emoţională aparte pentru Diego Armando Maradona, selecţionerul „pumelor”.

Vedeta argentinienilor a scris istorie ca jucător, după ce a câştigat Mondialul din 1986 şi a mai jucat o finală, în 1990. Însă Diego şi-a încheiat cariera internaţională cu un mare scandal, la turneul final din 1994, disputat în SUA. La finalul meciului câştigat chiar contra Nigeriei (2-1), starul sud-americanilor a fost depistat pozitiv, după ce a consumat efedrină, şi a fost suspendat. În „optimi”, argentinienii, fără Maradona, au fost bătuţi de români şi au părăsit prematur competiţia.

„Regele” nu crede în victoria finală a „pumelor”

Gheorghe Hagi a jucat împotriva Argentinei la Campionatul Mondial din Italia 1990. Atunci, „tricolorii” au remizat (scor 1-1) şi s-au calificat în premieră în „optimile” competiţiei.

Meciul jucat de „tricolori” în 1994, în America, contând pentru „optimi”, a făcut ca performanţa din 1990 a naţionalei României să fie depăşită. „Am regretat atunci că Maradona a fost suspendat şi nu a evoluat împotriva noastră. Am fi bătut Argentina şi cu Maradona pe teren. A fost, într-adevăr, un meci teribil, foarte, foarte greu. Cu atât mai frumoasă a fost victoria noastră”, şi-a reamintit, ieri, Hagi pentru EVZ. „Regele” nu crede că Argentina antrenată de Maradona poate obţine victoria finală la Mondialul găzduit de Africa de Sud.

„Argentina are o echipă mare, cu valori cunoscute de toată lumea. Poate să ajungă sus, dar nu ştiu dacă poate să câştige Campionatul Mondial. Poate peste patru ani... Rămâne să vedem cum va gestiona Maradona echipa pe care o are la dispoziţie”, ne-a mai declarat cel mai mare fotbalist român.

Hagi ţine cu Spania la acest turneu final şi îi vede pe iberici drept principalii pretendenţi la câştigarea trofeului.

În afara partidei din 1994, naţionala Argentinei a mai dat piept cu Nigeria şi la Campionatul Mondial din 2002, găzduit de Japonia şi de Coreea de Sud.

Şi acea partidă a fost câştigată de sudamericani, cu 1-0 (gol marcat de Gabriel Omar Batistuta). La acel turneu final, nici Argentina, nici Nigeria nu a trecut de faza grupelor, fiind eliminate de Anglia, respectiv Suedia.

GRUPA B

ARGENTINA

Jucători: Tevez, Higuain, Veron, Di Maria, Messi, Mascherano, Demichelis, Samuel, Heinze, Gutierrez, S. Romero.

Antrenor: Diego Maradona

NIGERIA

Jucători: Martins, Yakubu, Odemwingie, Uche, Etuhu, Obasi, Taiwo, Shituu, Yobo, Odiah, Enyeama.

Antrenor: Lars Lagerback

Arbitru la centru: Wolfgang Stark (Germania).

Stadion: Ellis Park Stadium - Johannesburg

17.00 - TVR 1