În 2024, volumul investițiilor României în Republica Moldova ar putea înregistra un nou record

În 2024, volumul investițiilor României în Republica Moldova ar putea înregistra un nou recordRepublica Moldova. Sursa foto: Dreamstime.com

Circa 600 de milioane de dolari a investit România în Republica Moldova în 2023, estimează Dan Nuțiu, președintele executiv al Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova.

Conform statisticilor, România este poziționată pe locul trei în topul investițiilor străine în statul de peste Prut, după Rusia și Cipru. Expertul economic Veaceslav Ioniță atenționează  în privința provenienței dubioase a investițiilor cipriote, care ar reprezenta, în final, tot capital moldovenesc.

De facto, România este cel mai mare investitor străin peste Prut

„Cât privește investițiile rusești, am avut privatizări, am avut cedări de active și toate lucrurile acestea nu au adus, de fapt, bani din Federația Rusă. Dacă ținem cont de aceste momente, putem spune acum că România este, în realitate, cel mai mare investitor străin în Republica Moldova”, declară Veaceslav Ioniță pentru „Business Class”.

Veaceslav Ioniță

Veaceslav Ioniță

Pe de altă parte, Dan Nuțiu, președintele executiv al AIR, într-un interviu oferit pentru aceeași revistă,  estimează că investițiile românești în statul de peste Prut constituiau, la finele anului 2022, peste 428 milioane de dolari, fiind în creștere cu aproape 30 milioane față de anul precedent. În anul 2023, se atesta o creștere a investițiilor totale cu peste 171 milioane de dolari – până la aproximativ 600 de milioane de dolari.

Agricultura, industria energetică și producția din RM – domenii care își așteaptă investitorii

Industria comerțului, industria ușoară și industria IT sunt domeniile care atrag cel mai mult investițiile românești, datorită dezvoltării acestora și prezenței unei forțe de muncă calificate. Totodată, agricultura, industria energetică și producția rămân sectoare în care investitorii români nu sunt prezenți, dar au un potențial mare pentru investiții.

Conform datelor Băncii Naționale Române (BNR), din totalul investițiilor directe în străinătate ale României, circa 9% se fac în Republica Moldova, pe locul trei în clasamentul destinațiilor investițiilor românești, după Țările de Jos cu o pondere de aproape 7% și Cipru cu circa 16%.

„Deși este principalul investitor real în Republica Moldova, România se află departe de potențialul său investițional, din cauza pandemiei, războiului din Ucraina și crizelor suprapuse, generate de acestea, ce nu favorizează nicicum procesul investițional.

O altă problemă este emigrarea continuă a forței de muncă din Republica Moldova. Guvernul, autoritățile locale ar trebui să-și coaguleze forțele pentru a face reversibilă această migrație și să înceapă să convingă lumea că se poate câștiga decent acasă, alături de cei dragi”, declară președintele AIR.

Dan Nuțiu

Dan Nuțiu

Birocrația nu este un obstacol pentru oamenii de afaceri

În Republica Moldova, birocrația nu este un obstacol pentru investitori, susține Dan Nuțiu. Statul ocupă printre primele locuri în Europa privind deschiderea unei companii. În ceea ce privește viitorul investițiilor românești în Republica Moldova, Dan Nuțiu consideră că trendul este crescător. „În cazul în care nu se va întâmpla nimic neprevăzut din partea estică, în 2024, va fi înregistrat un nou record al schimburilor comerciale dintre România și Republica Moldova. Automat, și volumul investițiilor românești va înregistra un nou record. Apoi, deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE este un imbold pozitiv și vizibil, care o să contribuie la creșterea atractivității investiționale a Republicii Moldova”, precizează președintele executiv al AIR.