Trei persoane au ajuns la spital după ce au fost împuşcate în această dimineaţă pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în jurul orei 8.30, la intersecţia străzilor Luică cu Giurgiului, când şoferul unui Volkswagen Passat a lovit uşor din spate un Mercedes. Imediat după producerea accidentului, şoferul VW Passat a scos un pistol şi a tras mai multe focuri spre maşina pe care tocmai o lovise, rănind trei dintre persoanele aflate în Mercedes. Şoferul VW Passat a plecat apoi spre localitatea ilfoveană Jilava, unde a fost oprit de poliţişti.
Cele trei persoane rănite au fost duse la spital, unde au primit îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor preliminare, poliţiştii au stabilit că în VW Passat se aflau doi bărbaţi, iar aceştia, pe fondul unui conflict mai vechi cu persoane din Mercedes, au deschis focul asupra lor.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a mai spus că persoanele implicate în conflict mergeau către Tribunalul Bucureşti, unde urma să aibă loc un proces referitor la o crimă produsă în urmă cu şase luni. În acest caz, fratele celor din Mercedes este judecat pentru că l-ar fi omorât pe unchiul lui, acesta din urmă fiind rudă şi cu cei din VW Passat. Toţi cei implicaţi în incident sunt din localitatea Jilava.