Împrumutul pe 30 de ani României, PREA SCUMP! "CIRCA 220 milioane dolari în plus, CÂT o ACCIZĂ SUPLIMENTARĂ"
- Raluca Florescu
- 15 ianuarie 2014, 15:35
România a împrumutat ieri 2 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturităţi de 10 şi 30 de ani. Un miliard de dolari a fost împrumutat pe 10 de ani cu randament de 5,021% (cupon 4,875%), şi 1 miliard de dolari pe 30 de ani cu randament de 6,258% (cupon 6,125%). Deşi este prezentată ca un succes, emisiunea de obligaţiuni este mai scumpă decât îşi poate permite România, spun unii analişti.
"Propaganda a decis că emisiunea Romaniei în dolari la 30 de ani prin care Romania s-a împrumutat la 6,258% este un succes", scrie economistul Lucian Isar, pe blogul său. Există însă mai multe argumente care demonstrează că România s-a împrumutat destul de scump:
- preţul indicativ al emisiunii României este foarte apropiat de cel relevant pentru emisiunea Ungariei şi parca ni se spune că România stă mult mai bine decât Ungaria din punct de vedere macroeconomic, scrie Lucian Isar.
- România este o ţară conectată profund cu blocul euro iar speranţa este că integrarea va continua. Asumarea volatilităţii eur/usd pe o perioadă de 30 de ani pare “curajoasă" în condiţiile în care într-un interval de timp mai scurt am asistat şi la cotatii ale eur/usd de 0,80 si de 1,56.
- România, la cum evoluează macroeconomic acum, nu îşi permite să plătescă o dobândă nominală de 6,28% în dolari.
- un instrument la 30 de ani are o senzitivitate mare la variaţia dobânzii. Spre exemplificare, durata obligaţiunii trezoreriei americane la 30 de ani este aproximativ 17.7. Spre exemplificare, dacă dobânda pe care o va plăti Romania este mai mare cu “doar" 0,5 puncte procentuale (din considerente de dărnicie, de alegere a unui instrument mai lung decât era cazul, de primă de risc mai mare la o perioadă mai lungă), cel care imprumută un milliard de dolari prin intermediul unui instrument cu durata de 17,7 plăteşte mai mult în termeni prezenţi la o primă aproximare, nici mai mult nici mai puţin de 88,5 milioane de dolari.
Cum diferenţa de randament la care s-a împrumutat România la 10, respectiv 30 de ani este de 1,24%, suma lăsată pe masă devine 219,5 milioane de dolari. Echivalentul unei accize suplimentare mai putin.
Citiți mai multe AICI