Impresionant! În premieră, UN kilometru de TRICOLOR va fi desfășurat pe 1 decembrie la Chişinău
- Antonia Hendrik
- 29 noiembrie 2016, 13:09
Gestul moldovenilor de peste Prut este remarcabil. Pe data de 1 decembrie, 1 kilometru de tricolor va fi desfășurat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Evenimentul este prilejuit de marcarea a 98 de ani de la Marea Unire din 1918 și, potrivit organizatorilor, transmite un mesaj că cetățenii Republicii Moldova simt românește și își doresc unirea cu România.
Evenimentul inedit va avea loc joi, ora 13.00, la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
„Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, va avea loc un eveniment cu totul deosebit. Tricolorul va fi atât de mare, încât va fi desfășurat de la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt până aproximativ la strada Armenească. Așteptăm toți doritorii să fie alături de noi să scriem istoria împreună”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP), marţi, 29 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, titrează moldova.org
Important de ştiut, tricolorul a fost cusut timp de două luni și a fost adus din România. După eveniment, tricolorul uriaș va fi tăiat în bucăți a câte 10 metri și dăruit școlilor și liceelor din Republica Moldova, astfel încât, la 27 aprilie 2017, de Ziua Națională a Drapelului, fiecare instituție de învățământ să arboreze acest tricolor istoric.
În acelaşi timp, reprezentanţii mai multor organizaţii unioniste şi-au manifestat solidaritatea faţă de acest eveniment şi au îndemnat oamenii să nu fie indiferenţi şi să vină pe 1 decembrie în centrul Chişinăului.
„Sfatul Ţării se solidarizează cu asociaţia ODIP şi îi îndeamnă pe toţi cei care simt româneşte să vină pe 1 decembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a demonstra că Dodon nu este preşedintele nostru şi nu poate opri unirea”, a declarat Nicolae Dabija, preşedintele Sfatului Ţării-2.
Evenimentul va fi organizat de Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie”, care se autoidentifică ca o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale și a culturii românești.