Importul de cereale din Republica Moldova, sub licențiere pentru încă trei luni. Care sunt implicațiile

cereale / Sursa foto: Dreamstime

Cerealele ce vor fi importate din Republica Moldova vor fi supuse licențierii și pentru următoarele trei luni. Decizia a fost parafată, azi, de Comisia pentru Situații Excepționale.

Comisia pentru Situații Excepționale din Republica Moldova a dispus, miercuri, 27 decembrie, instituirea măsurii de licențiere a importurilor pentru unele produse cerealiere și semințe oleaginoase, în conformitate cu prevederile Legii nr.160/2011, informează serviciul de presă al Ministerului Agriculturii.

În aceste condiții, importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui (inclusiv sfărâmate) va fi permis doar în baza unei licențe, în următoarele trei luni. Cererile de eliberare a licențelor de import sunt examinate de către o comisie instituită din reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și exponenții organizațiilor profesionale pe produs.

Cerealele din Republica Moldova, sub licențiere pentru perioada următoare

Măsura a fost luată pentru a stabiliza prețurile la cereale și a proteja producătorii locali. Astfel, este creată oportunitatea ca producătorii noștri să-și vândă recoltele depozitate și să obțină avantaje competitive.

floarea soarelui, agricultura

Vor avea dreptul de a primi licențe de import doar persoanele juridice sau fizice care desfășoară activități economice în domeniul producerii uleiului și grăsimilor vegetale, produselor de morărit, a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și pentru creșterea animalelor.

Cererea de eliberare a licenței de import, obligatoriu trebuie să fie însoțită de acte prin care se justifică necesitatea de completare a stocurilor, după cum notează gazetadechisinau.md.

Măsura luată de oficialii de la Chișinău

Autoritățile din Republica Moldova au adoptat, pe 8 decembrie, noi măsuri, ce au ca scop facilitarea tranzitului cerealelor ce provin din Ucraina, țară aflată în război cu Rusia.

ircea Păscăluță, secretar de stat în Ministerul Infrastructurii și Dezvoltări Regionale de la Chișinău, afirma că peste 50 de țări așteaptă cerealele din Ucraina și a detaliat sprijinul acordat de Republica Moldova.

„Începând cu 1 decembrie, trenurile care sunt în tranzit nu mai sunt obligate să oprească la stația Reni, trecând prin Giurgiulești și Galați fără staționare. De asemenea, a fost stabilit un mecanism eficient de schimb de date, volumurile fiind coordonate între Ucraina, Moldova și România cu cinci zile mai înainte. O altă inițiativă prin care susținem Ucraina o constituie reducerea tarifelor de tranzit cu circa 30%, în funcție de cantitățile transportate. Majorarea capacității de tranzit este principalul obiectiv al eforturilor comunității internaționale pe filieră logistică, de aceea, trebuie să găsim cel mai bun mecanism astfel încât cantitățile tranzitate să permită Ucrainei să beneficieze de această reducere”, spunea oficialul.