Veste bună pentru cei în cauză, legea a fost promulgată, trebuie să apară în Monitorul Oficial. Persoanele evacuate pentru că nu și-au mai putut plăti ratele creditului ipotecar vor putea cere o locuință de la stat. Mai precis, autoritățile locale urmează să cumpere anumite locuințe scoase la licitație și să lase foștii proprietari să stea în ele cu o chirie mică.
Este vorba de o Propunere legislativă pentru completarea Legii locuinței nr. 114/1996, ce prevede introducerea locuințelor de sprijin pentru români. Asta înseamnă că, pentru a se putea aplica, prevederile mai trebuie doar să fie publicate în Monitorul Oficial.
Mai precis, "persoanele ale căror case urmează să fie vândute la licitație publică vor putea să scape de evacuare. Asta deoarece, dacă autoritățile locale cumpără locuințele, foștii proprietari vor putea cere să stea în ele cu chirie. „Modificarea ar reglementa procedura conform căreia imobilele cumpărate de către autoritățile administrației publice locale ar putea fi transformate în locuințe de sprijin, urmând a fi date în chirie foștilor proprietari, evitând astfel evacuarea lor”, era lămurit în expunerea de motive ce a însoțit Legea nr. 143/2017 în forma sa de proiect", titrează avocatnet.ro.
Atenție mare! Locuințele de sprijin nu vor putea fi cerute de persoanele care dețin o altă locuință în afară de cea din care au fost evacuate. Totodată, restricția va fi valabilă și dacă persoanele în cauză stau cu chirie într-o altă locuință a statului, aminteşte sursa menţionată.