Implorau ajutor în timp ce ardeau de vii în maşină

Implorau ajutor în timp ce ardeau de vii în maşină

SĂLAJ. Patru oameni au murit într-un accident rutier, iar martorii nu au avut curajul să intervină pentru a-i salva.

Trei oameni au ars de vii într-o maşină implicată într-un accident de circulaţie, produs la sfârşitul săpămânii trecute, în localitatea Românaşi, judeţul Sălaj. Ei ar fi avut o şansă dacă numeroşii martori ai tragediei s-ar fi grăbit să-i scoată din autoturism înainte ca acesta să fie înghiţit de flăcări. „Implorau ajutor. Unul dintre ei striga: «Scoateţi-mă de aici!». Nimeni nu i-a ajutat, iar noi am ajuns prea târziu“, afirmă comisarul Liviu Cipleu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, accidentul a fost provocat de Ioan Ovidiu Costin, conferenţiar universitar din Cluj-Napoca, care, aflat la volanul unei Dacii, a încercat să depăşească un grup de pietoni, nu s-a asigurat şi a lovit un Volkswagen în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, acesta a luat foc. Pasagerii Volkswagenului au murit, trei carbonizaţi, iar un altul din cauza rănilor suferite, iar şoferii celor două maşini s-au ales cu răni uşoare.

„Sincer, nu s-a băgat nimeni“

„Mergeam spre Cluj. Nu aveam viteză. Din faţă venea un Volkswagen Sharan. Pe marginea drumului erau câţiva oameni. I-am ocolit şi, la scurt timp, am auzit un zgomot surd pe spate, la remorcă. Maşina s-a rotit şi a fost proiectată în şanţ“, îşi aminteşte acum Costin. El susţine că, imediat după accident, a încercat să-i ajute pe cei care rămăseseră prinşi în maşină.

„Am zis să-i scoatem pe oamenii ăia. Sincer, nu s-a băgat nimeni, doar unul dintre pietonii de pe marginea drumului. La început m-am concentrat pe un om care era cu picioarele afară. L-am prins de subsuori. Îi curgea sânge de la cap. A murit ulterior. Maşina era cu roţile în sus. Am intrat pe genunchi şi pe coate. Înăuntru era un om care mi-a cerut un cuţit să-şi taie centura de siguranţă. Era blocat în ea. Curgea ceva substanţă. Atunci mi s-au aprins haina şi părul. Am fugit să fac rost de un cuţit şi să stingem focul. Deja maşina era cuprinsă de foc. N-am mai putut intra. Cei din jur erau panicaţi. Le era frică să nu explodeze. Cred că de-aia nu s-au băgat“, a mai spus Costin.

PATRU MORŢI ŞI ÎN CAPITALĂ

Cel mai tragic accident din ultimii zece ani

Cel mai tragic accident de circulaţie produs în Bucureşti în ultimii 10 ani. Aşa au catalogat oamenii legii accidentul produs sâmbătă noaptea, în apropierea staţiei de metrou Semănătoarea din Capitală, când patru tineri au murit, după ce „au plonjat“ cu o Dacie în râul Dâmboviţa. Şoferul maşinii, în vârstă de 22 de ani, avea permis de conducere de 11 zile. De altfel, „bilanţul“ accidentelor rutiere produse în ulimele două săptămâni în Bucureşti arată că patru dintre şoferii celor cinci maşini care au plonjat în Dâmboviţa au fost tineri de până în 35 de ani, care, deşi lipsiţi de experienţă, au călcat peste limită pedala de acceleraţie. (Amalia Derscariu)

Ne puteți urmări și pe Google News