O nouă împăcare în showbiz-ul românesc. După ce s-au certat luni întregi, o artistă și iubitul ei și-au dat a doua șansă într-o seară de distracție la exclusivistul club Nuba. Mai mult, cei doi au plecat de mână acasă.
Cristina Cioran și iubitul ei, Alex Dobrescu, s-au despărțit de mai multe ori și și-au aruncat cuvinte grele chiar în mijlocul străzii. Cu toate astea, artista a decis să se împace cu tatăl fetiței ei chiar la clubul Nuba din Capitală.
După ce a fost văzut cu o altă femeie și după ce a declarat că sunt „diferențe de opinii”, vedeta a decis să-l ierte pe cel cu care se iubea de câțiva ani. Cei doi s-au distrat în weekend la exclusivitul club Nuba și și-au asortat ținutele. Mai mult, ei au dansat și s-au ținut în brațe până dimineață.
La un moment dat, cei doi s-au sărutat și au plecat din Nuba, dar nu acasă, ci la o altă petrecere, potrivit Cancan.
Scandal între Cristina Cioran și Alex Dobrescu
Cristina Cioran a declarat de mai multe ori că diferențele de opinie și-au spus cuvântul și că nu mai poate continua așa. Mai mult, vedeta s-a certat cu Alex Dobrescu când s-a dus la el acasă pentru a lua hainele rămase.
„Mai aveam niște lucruri de luat. N-a vrut să mi le dea și a făcut urât. Inițial a zis că mă lasă să vin să le iau, după care s-a răzgândit. Nu aveam cheie. Eu am chemat Poliția“, a spus Cristina Cioran.
Ea a mai declarat că partenerul ei s-a schimbat din senin și că și-a dat seama prea târziu în ce relație a intrat.
„Totul era în regulă și dintr-o dată ceva s-a întâmplat, ceva s-a schimbat, ceva s-a deteriorat, ceva a plesnit. Despărțirea asta nu a fost anunțată, ci pur și simplu au fost niște semne că lucrurile nu mai merg bine și la revedere. Deja mergeau din rău în mai rău, ca un cancer galopant, ca o tumoare malignă, care stătea să pocnească.Poate că mi-am dat seama prea târziu, poate că trebuia de la primele semne să zic stop, dar eu sunt foarte îngăduitoare, tolerantă, răbdătoare”, a spus Cristina Cioran.