Se pare că emisiunea „Neaţa cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1 este „marcată” de multe despărţiri şi împăcări… Ultimul exemplu a fost dat de asistenta Ramona Olaru, despre care se ştia că s-a despărţit de iubitul ei, cunoscutul vlogger Cuza.
Totuşi, cei doi au fost surprinşi împreună pe litoralul Mării Negre, semn clar că au reluat relaţia.
Şi când te gândeşti că asistenta de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani” postase nu cu mult timp în urmă mesajul „am făcut o pasiune pentru bărbații de nimic”…
Tainele showbiz-ului românesc nu încetează totuşi să ne surprindă, astfel că Ramonea Olaru şi vloggerul Cuza, de la „Noaptea Târziu” se iubesc din nou acum.
Dovada o reprezintă imaginile surprinse de fotoreporterii cancan.ro pe plaja de la Mamaia.
„Un PA dur i-a transmis Ramona Olaru, sexy-asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, lui Cuza, de la „Noaptea Târziu”, Adrian Popescu pe numele din buletin, deși cei doi tocmai „îmbrățișaseră” un moment de fericire împreună, în seara precedentă.
Se întâmpla în partea a doua a lunii mai, când, pe InstaStory, Cuza a putut citi neverosimilul și usturătorul mesaj: «Am făcut o pasiune pentru bărbații de nimic și o viață plictisitoare!» Era al Ramonei, iubita lui, sau fostei, cu o zi în urmă. Și atunci s-a rupt totul!”, arată sursa citată.
Acum, lucrurile sunt clare între cei doi. Măsurile de relaxare anunţate de Guvernul Orban i-au relaxat şi pe cei doi, care au revenit la sentimente mai bune.
Un amănunt interesant este legat de faptul că Ramona şi Cuza nu se află la prima despărţire şi la prima împăcare. Ale tinereţii valuri…
În imaginile de pe litoralul Mării Negre, ea apare butonând telefonul, iar el fumând, ca un adevărat cuplu sugestiv pentru aceşti ani.
Se vede că nu degeaba Cuza i-a cerut mâna la mijlocul lunii februarie, când se distrau într-un club alături de nişte prieteni comuni.
Atunci, vloggerul a demonstrat ce înseamnă romantismul în lumina reflectoarelor, a îngenuncheat și i-a dat inelul de logodnă iubitei sale.
Fusese oarecum „invitat” să facă acest pas. Ramona Olaru „avusese” grijă să posteze un mesaj cu multe înţelesuri chiar cu puţin timp înainte de marele moment.
„Îmi voi face viaţa frumoasă, indiferent de ce va fi nevoie”, transmisese asistenta matinalului de la Antena 1 într-o postare pe Instagram.
explicaţie foto: Ramona Olaru alături de Răzvan Simion, despărţit recent de Lidia Buble.