IMOBILIARE: ÎN cât timp îți RECUPEREZI investiția într-un apartament

IMOBILIARE: ÎN cât timp îți RECUPEREZI investiția într-un apartament

Investiția într-un apartament din zona centrală a Bucureștiului se poate recupera prin chirie în circa 10 – 15 ani, potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro. În zona de centru-nord a Capitalei (ce cuprinde subzonele Aviației, Băneasa, Dorobanți, Floreasca, Herăstrău, Kiseleff, Aviatorilor), un apartament cu două camere are un preț mediu cerut de 69.100 de euro, în vreme ce chiria pe acest segment ajunge la circa 410 euro pe lună.

Randamentul unei asemenea achiziții ar fi de aproximativ 7,1% pe an, iar investiția ar putea fi recuperată în circa 14 ani. La un preț de 101.100 de euro și o chirie medie de 710 euro pe lună, un apartament cu trei camere ar aduce un yield de 8,4% pe an și o perioadă de amortizare de 11 ani și circa zece luni.

Unirii -  perioadă de recuperare între 13 și 16 ani

În zona centrală (Unirii, Victoriei, Universitate, Romană, Cotroceni, Dacia), prețul mediu solicitat pentru o garsonieră este de 41.200 de euro, conform Imobiliare.ro, iar chiria se situează la 250 de euro – valori ce echivalează cu un randament de aproape 7,3% și un interval de recuperare a investiției de 13 ani și aproape nouă luni. 

Pentru o locuință bicamerală (scoasă la vânzare cu 76.200 de euro și la închiriere cu 400 de euro pe lună), nivelul yield-ului ajunge la circa 6,3%, iar perioada de amortizare la 15 ani și peste zece luni. 

Luând în considerare un preț mediu de 101.700 de euro, raportat la o chirie de 520 de euro pe lună, un apartament cu trei camere în zona centrală ajunge la un randament de circa 6,1%, ceea ce ar face ca investiția să fie recuperată în 16 ani și peste trei luni.

Cele șase sectoare ale Capitalei

În așa-numitele „cartiere” din sectorul 1 (Bucureștii Noi, Griviței, Gara de Nord), prețul solicitat pentru un apartament cu două camere este de 45.500 de euro, iar chiria ajunge la 300 de lună; o asemenea achiziție promite un randament de 7,9% și o perioadă de amortizare de 12 ani și aproape opt luni. 

Sectorul 2, cartierele Tei, Colentina și Pantelimon, cumpărarea unei garsoniere cu 31.800 de euro (în condițiile unei chirii medii de 210 euro pe lună) ar oferi un randament de 7,9% pe lună și o perioadă de amortizare de 12 ani și peste șapte luni. Pe de altă parte, din achiziția unui apartament bicameral (la un preț de 49.100 de euro) ar rezulta, la o chirie de 280 de euro pe lună, un yield de 6,8% pe an și o durată de recuperare de 14 ani și peste șapte luni. 

În sectorul 3 (Titan, Balta Albă, Vitan), datele Imobiliare.ro arată că prețul mediu solicitat pentru o garsonieră este de 33.000 de euro, raportat la o chirie medie de 200 de euro pe lună; randamentul oferit de o asemenea proprietate ar fi de 7,2% pe an, iar investiția ar fi recuperată în 13 ani și nouă luni. 

În cartierele din sectorul 4 (Berceni, Giurgiului), achiziția unei garsoniere (cu o medie de 30.100 de euro, față de chiria lunară de 200 de euro) ar aduce un yield de aproape 8% pe an (7,97%), iar achiziția ar fi amortizată în 12 ani și peste șase luni.

În sectorul 5 (Rahova, Ferentari, Ghencea), achiziția unui apartament cu două camere ar aduce un randament de circa 7,6%, după cum rezultă raportând chiria pe acest segment (250 de euro pe lună) la prețul mediu solicitat de proprietari (39.300 de euro); o asemenea investiție ar putea fi recuperată în circa 13 ani. 

În cartierele din sectorul 6 (Crângași, Drumul Taberei, Giulești, Militari), o garsonieră poate fi achiziționată, în medie, cu 31.000 de euro, în vreme ce chiria ajunge la 220 de euro pe lună; randamentul oferit de o asemenea proprietate se ridică la 8,5% pe an, iar perioada de amortizare ajunge la 11 ani și circa nouă luni. 

Cluj Napoca – peste 15 ani pentru recuperarea investiției

În Cluj-Napoca, prețul mediu cerut pentru o garsonieră este de 33.000 de euro, în vreme ce chiria se situează la 180 de euro pe lună, conform datelor Imobiliare.ro; randamentul unei asemenea achiziții ar fi de circa 6,5% pe an, iar suma plătită inițial s-ar recupera în 15 ani și peste trei luni de zile. La un preț de 49.000 de euro și o chirie de 250 de euro pe lună, cumpărarea unui apartament cu două camere ar avea o rată de recuperare a investiției de 6,1% pe an și o perioadă de amortizare de 16 ani și patru luni. O unitate locativă cu trei camere – scoasă la vânzare la un preț mediu de 65.000 de euro și la închiriere cu 330 de euro pe lună – promite un yield de 6% și o durată de recuperare de 16 ani și cinci luni. 

Iași – investiție recuperată în 11 ani

În Iași, achiziția unei garsoniere cu 24.300 de euro ar aduce, în condițiile unei chirii de 180 de euro pe lună, un randament de 8,8% – cel mai mare la nivelul orașelor analizate, astfel că investiția inițială ar fi recuperată în 11 ani și trei luni. La un preț de 39.000 de euro și o chirie de 250 de euro pe lună, un apartament cu două camere va genera un yield de circa 7,7% pe an, la o perioadă de amortizare de 13 ani. 

Brașov, Timișoara, Constanța – peste 15 ani pentru a recupera investiția  

În Brașov, o garsonieră este scoasă la vânzare la un preț de 28.000 de euro și la închiriere cu 150 de euro; achiziția unei asemenea unități locative ar aduce un randament de 6,4% pe an și ar fi recuperată în 15 ani și aproape șapte luni. Cumpărat cu 41.850 de euro și închiriat ulterior cu 220 de euro, un apartament cu două camere ar permite amortizarea investiției în 15 ani și circa zece luni, la o rată anuală de 6,3%. Un yield și o rată de recuperare similare ar genera și o locuință cu trei camere, la un preț de 57.000 de euro și o chirie de 300 de euro pe lună. 

În Timișoara, o garsonieră cumpărată cu 28.500 de euro și închiriată cu 150 de euro pe lună ar oferi un randament anual de 6,3% și o perioadă de amortizare de 15 ani și zece luni, conform Imobiliare.ro. 

În Constanța, o unitate locativă monocamerală promite, la un preț de 27.800 de euro și o chirie de 160 de euro pe lună, un randament de 6,9% și o perioadă de recuperare a valorii inițiale de 14 ani și aproape șase luni. Cumpărat cu 42.000 de euro și închiriat cu 200 de euro pe lună, un apartament cu două camere ar genera un yield de 5,7%, iar investiția s-ar recupera în 17 ani și șase luni. 

Ploiești și Sibiu – 12 ani pentru a recupera investiția într-o garsonieră

În Ploiești, o garsonieră poate fi cumpărată cu 22.000 de euro și închiriată cu 150 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un randament de 8,18% și o durată de amortizare de 12 ani și aproape trei luni. Scos la vânzare cu 35.000 de euro și apoi la închiriere cu 200 de euro pe lună, un apartament bicameral ar aduce un yield de 6,85% și o perioadă de recuperare a investiției de 14 ani și șapte luni. 

În Sibiu, prețul mediu cerut pentru o unitate locativă cu o cameră este de 21.500 de euro, în vreme ce chiria practicată în oraș ajunge la 150 de euro; achiziția unei astfel de locuințe ar fi recuperată în aproape 12 ani, într-un ritm de 8,37% pe an.