Imigranţii care denunţă traficanţii de persoane rămân în Norvegia
- Adam Popescu
- 13 iunie 2008, 00:00
Autorităţile norvegiene acordă drept de rezidenţă străinilor care au fost victime ale traficului de fiinţe umane şi care depun mărturie împotriva exploatatorilor lor, precizează Mediafax.
"Guvernul va instrui autorităţile din domeniul imigraţiei să acorde permise de şedere victimelor care depun mărturie în procesele intentate traficanţilor de persoane", a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii şi Integrării Sociale, Libe Rieber-Mohn.
Această măsură favorizează persoanele care, în prezent, nu întrunesc condiţiile necesare pentru a primi azil sau reşedinţă în Norvegia.
Cel mai recent proces într-un dosar de trafic de persoane a avut loc la Bergen, în vestul Norvegiei, în ianuarie. În urma acestuia, patru români au primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.
Însă, autorităţile norvegiene nu şi-au respectat respectat promisiunea faţă de femeile care au depus mărturie, acestea fiind expulzate imediat după proces. "Mă simt folosită de autorităţile norvegiene. Nu aş fi mers mai departe dacă aş fi ştiut că voi fi expulzată ulterior", a declarat una dintre tinerele care a depus mărturie.
Femeia se ascunde în continuare, de teamă că va fi găsită de complicii traficanţilor.
(21:00)